Cinci dintre semifinaliștii la secțiunea Fotografie a concursului național LicArt, pentru luna noiembrie, sunt din județul Galați. Conform site-ului www.licart.ro, toți sunt semifinaliști la categoria „Fotografie” și provin de la licee din Galați și din Tecuci. Ei se numesc Alexandra Ivașc (Colegiul Național „Costache Negri”), Diana Andreea Rotilă, Ionuț Alessandru Saigu (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”) Irina Samache (Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci) și Eduard Sandu (Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu”). Cu excepția lui Eduard Sandu, care are, în total, 4 imagini semifinaliste (3 în luna noiembrie și una în luna octombrie), toți ceilalți merg mai departe în competiție doar cu câte o fotografie. Lista tuturor semifinaliștilor poate fi consultată aici: http://www.licart.ro/date_presa.php
Festivalul Național de Arte pentru Liceeni – LicArt este cel mai mare concurs din România, ajuns la ediția a 14-a! În primele două luni de competiție s-au înscris peste 500 de liceeni din întreaga țară. Aceștia concurează cu peste 1000 de creații la secțiunile: Poezie și Fotografie (categoriile alb-negru, portret și diverse).
La sfârșitul lunii noiembrie, juriul condus de jurnalistul și omul de cultură Radu Herjeu, directorul Festivalului, a desemnat creațiile semifinaliste ale lunii: 32 de poezii, 21 de fotografii alb-negru, 22 de fotografii portret și 19 fotografii diverse. Ca în fiecare an, toate acestea vor fi jurizate la finalul concursului de personalități recunoscute din arta fotografică și literatură ce vor stabili finalistii actualei editii a LicArt. Finaliștii vor fi invitați în Tabăra de Creație ce se va desfășura vara viitoare.
Înscrierile la concurs continuă până la sfârșitul lunii martie 2014, regulamentul complet și multe alte informatii despre festival găsindu-se pe site-ul www.licart.ro. LicArt este organizat de Clubul Nouă ne Pasă, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului.
bravo lor au inima