Sfârșit trist pentru unul dintre cei doi oameni ai străzii care au fost incendiaţi la Galaţi, care a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București. Bărbatul avea arsuri de gradele I, II şi III pe 65 la sută din suprafaţa corpului. Celălalt bărbat incendiat este în continuare internat la spitalul din Galați.
Pacientul fusese transferat marţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf Apostol Andrei” la Spitalul Floreasca din Capitală și a murit, sâmbătă, la ora 1.00.
Reamintim că cei doi oameni ai străzii, în vârstă de 49, respectiv 59 de ani, au fost incendiați în noaptea de 20 spre 21 octombrie de Ştefan Alexandru, arestat preventiv pentru 30 de zile.
În vârstă de 49 de ani, Ştefan Alexandru este cercetat pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat săvârşită în cazul a doi oameni ai străzi, prin cruzimi, încadrare care urmează să fie schimbată în urma decesului uneia dintre victime.
Pe baza imaginilor suprinse de camerele de supraveghere de la societăţile comerciale din zonă anchetatorii au format un cerc de suspecţi şi l-au identificat marţi pe bărbatul de 49 de ani.
„El a fost audiat de procurori, şi-a recunoscut infracţiunea, a precizat că a avut un conflict anterior cu una dintre cele două victime, fiind acuzat de aceasta că i-ar fi sustras nişte haine pe care şi le păstra în adăpostul respectiv, iar în noaptea respectivă trecând prin zona în care cele două victime dormeau acoperite de cartoane a luat hotărârea să le aprindă adăpostul pentru ca victima cu care avusese acel incident, acea discuţie, să nu mai facă acest lucru atunci când îl vede prin cartierul respectiv”, declara, marţi, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Galaţi, Liliana Istrate.
Totodată, bărbatul le-a spus anchetatorilor că în noaptea de 20 spre 21 octombrie nu era sub influenţa alcoolului şi că a aprins deplin conştient hârtiile de ziar şi le-a pus pe adăpostul celor doi oameni ai străzii.
„Ştia că sunt victimele acolo, a verificat, a auzit zgomotele specifice pe care cele două persoane care dormeau le făceau în timpul somnului, a ştiut că sunt acolo şi a aprins acele hârtii cu o brichetă pe care o avea asupra sa. Nu spune că ar fi folosit material inflamabl, sustine doar că a avut bucăţi de hârtie de ziar pe care le-a aprins”, a mai spus Istrate.
Agresorul le-a mai spus anchetatorilor că nu este om al străzii, că are o locuinţă, dar nu are loc de muncă. El a fost reţinut marţi seară.
Oamenii din cartier au declarat imediat după incident că o persoană necunoscută, deranjată de prezenţa celor doi în zonă, i-a stropit cu benzină în timp ce dormeau şi apoi le-a dat foc, iar flăcările au fost lichidate cu stingătoarele de la maşini de către cei care i-au auzit pe oameni strigând după ajutor.