Procurorii gălățeni au pe masă un dosar complicat în care trebuie să facă lumină. Este vorba despre un individ care este cercetat pentru trei infracțiuni grave. Deși procurorii au cerut arestarea bărbatului, judecătorii au decis ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a solicitat instanței de judecată luarea măsurii de arestare preventivă în privința inculpatului Sefer Neculai. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani în formă continuată și o infracțiune de șantaj. Toate aceste infracțiuni sunt reținute a fi comise în perioada 2009 – 2012. Inițial, față de acest inculpat în anul 2012 s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, iar în 3 iunie 2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracțiunile de proxenetism și șantaj.
Pe baza probelor care sunt administrate în dosarul de urmărire penală se reține că în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, în perioada 2009 – 2012, inculpatul a determinat persoana vătămată M.E. să întrețină raporturi sexuale cu diferiți clienți din Anglia, pe care i-a cunoscut în timp ce lucra la un club de noapte recomandat de inculpatul Sefer Neculai. În această modalitate s-a obținut suma de 387.346 euro și 442.598 lei. În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, se reține a fi comisă în aceeași perioadă, când inculpatul a utilizat aceste sume obținute din practicarea prostituției de către suspecta care este și parte vătămată, sumele de bani fiind folosite în interes propriu pentru achiziționarea unor imobile și autoturisme de lux, precum și cheltuieli în interes personal.
În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, aceasta a fost săvârșită în decembrie 2012, când inculpatul a constrâns-o prin amenințare și exercitatea de violențe pe partea vătămată. S-a încheiat un contract de partaj voluntar autentificat de un notar public, prin care aceasta a donat cota sa de o jumătate din imobil, în valoare de 442.598 lei, din dreptul de proprietate asupra unui imobil. Noi am solicitat instanței de judecată luarea măsurii de arestare preventivă, această propunere ne-a fost însă respinsă, astfel încât noi am formulat contestație asupra acestei încheieri, urmând ca dosarul să ajungă la Curtea de Apel Galați pentru a se judeca contestația noastră.
Majoritatea acestor sume de bani strânși din prostituție sunt provenite din relația tinerei cu un cetățean indian, pe care de altfel i l-a prezentat inculpatul Sefer Neculai”, a declarat procurorul Liliana Istrate, purt. de cuv. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.