TRANSURB : S-a ales cu o entorsă la mȃnă după ce a ȋncercat să legitimeze un călător

Ieri, 2 august 2018, un angajat TRANSURB s-a ales cu o entorsă la mȃnă după ce a ȋncercat să legitimeze un călător.

Societatea Transurb S.A. a trasnmis un comunicat de presă ȋn care precizează că « pe 2 august 2018, în jurul orei 10.00, în timpul unei acțiuni de control titluri de călătorie – bilete-, efectuată într-un mijloc de transport public local aflat pe traseul nr.28, care circula pe strada Traian, în zona intersecției cu strada Ciobanului, un membru al echipei de control a fost agresat fizic de către un călător. Persoana în cauză nu a putut face dovada călătoriei la momentul solicitării controlorului de a prezenta biletul sau abonamentul de călătorie valabil, motiv pentru care, agentul constator l-a rugat să se legitimeze în vederea întocmirii procesului verbal de contravenție. Agresorul a refuzat să prezinte actul de identitate, în schimb, a prezentat un document în care erau trecute datele personale, însa acesta s-a razgandit și a incercat să smulgă documentul din mâna agentului constator provocându-i o entorsa la mâna stângă. A fost sesizată Poliția Locală Galați care a intervenit în acest caz ».

Persoanele care circulă fără bilet legal valabil, abonament valabil sau altă legitimaţie de călătorie valabilă, vor fi sancţionate conform Legii nr. 92/2007 art. 45, alin.2, privind serviciile de transport public local şi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Don't be selfish, share it on...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*