Poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat trei bărbaţi din Bangladesh care au trecut ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi România.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Oancea au depistat cu autospeciala cu termoviziune pe direcţia localităţii de frontieră Rogojeni, trei persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. La faţa locului s-au deplasat poliţiști de frontieră din cadrul aceluiaşi sector, care au reţinut trei bărbaţi de origine afro-asiatică, care nu deţineau documente de identitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt din Bangladesh, cu vârsta cuprinsă între 23 şi 29 ani, care au trecut ilegal frontiera din Republica Moldova în România, cu ajutorul unei camere de tractor, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei pentru a-şi găsi un loc de muncă.
“Au fost informate în mod operativ autorităţile de graniţă ale statului vecin, iar evenimentul de trecere ilegală a frontierei de stat a fost cercetat împreună cu acestea. Poliţiştii de frontieră au întocmit celor trei bărbaţi lucrare penala sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecere ilegala a frontierei de stat”, a precizat subcomisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.