La Semimaraton Galați 2020, faptele bune sunt în toi. Semimaraton Galați, organizat de Fundaţia Comunitară Galaţi, reprezintă cel mai important eveniment filantropic şi sportiv al Galațiului. Echipa de organizare Semimaraton Galati 2020 anunță că perioada de înscriere a fost prelungită, astfel încât toți cei care doresc să participe, se mai pot înscrie până pe data de 11 octombrie.
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Semimaratonul reunește, an de an, pasionați ai sportului, inițiatori ai proiectelor sociale, educative și caritabile implicate, ambasadori ai faptelor bune, susținători ai cauzelor comunitare cu impact local, entuziaști ai schimbării, grupuri de inițiativă, reprezentanți ai sectorului nonguvernamental dar și ai mediului economic local, actori civici. Și, poate cel mai important, orice gălățean dornic de schimbare și contribuție la mediul local.
Semimaraton Galați 2020 se va desfășura pe data de 18 octombrie, într-un format special adaptat condițiilor curente, asigurând, astfel, respectarea tuturor normelor de siguranță în vigoare. Un element aparte îl reprezintă efectiv derularea curselor, care se va face individual, de către fiecare sportiv în parte. Astfel, participanții au posibilitatea de a-și stabili și urma propriul traseu de alergare, cursa fiind monitorizată, de asemenea, cu ajutorul aplicației de alergare preferate.
Cauzele ediției din 2020 a Semimaratonului Galați, ce pot fi susținute prin alergare sau donații, sunt următoarele :
- Fii de 10 – Digitalizăm educația împreună!– Comunitatea ONedu România
- Alearga alături de Family Hope Autism! –Family Hope Autism
- Vino cu noi in competitii! Fii fantastic! – Asociatia Fantasticii Down
- Carte în dar – ADDPC Asociația din Drag și Dor pentru Comunitate
- Brăila Science Festival – Brăila Science Festival
Înscrierile pentru participarea la Semimaraton Galați 2020 se realizează prin intermediul site-ului www.semimaratongalati.ro.
Cursele la care participanții pot alerga, cu taxele de înscriere aferente, sunt, după cum urmează:
- Semimaraton (21 km) – 100 lei
- Cros HYGIENIUM (10,5 km) – 70 lei
- Cursa Populară DANUBIUS (3 km) – 40 lei
- Cursa Împreună WINMARKT (distanță minimă recomandată 800 m ) – 40 lei
Ediția din acest an a Semimaratonului Galați se remarcă, totodată, prin cursa specială “Împreună”, menită să încurajeze activitățile fizice alături de cei dragi, în pofida limitărilor de distanțare existente în prezent. Astfel, membrii familiilor pot alerga împreună, respectând distanța minimă recomandată de 800 de metri.
Toate detaliile cu privire la Semimaraton Galați 2020 sunt disponibile în cadrul regulamentului, pe site-ul: www.semimaratongalati.ro.
Fiecare contribuție contează iar Semimaraton Galați s-a dovedit de fiecare dată un motor civic impresionant ce angrenează cu o putere formidabilă întreaga comunitate. Acest fapt este cu succes ilustrat si de ediția din 2019, care a reușit să strângă 60.065 de lei, cu ajutorul a 1325 de alergători, asigurând, astfel, fonduri pentru 12 proiecte finanțate.
Pentru că binele se învață și se înfăptuiește mai bine împreună, Semimaraton Galați 2020 devine, din nou, provocarea adresată comunității gălățene de a se mobiliza, implica și contribui la devenirea unui oraș transformat prin mișcare, pentru schimbare.