Întâmplare șocantă petrecută în localitatea Moscu. Un bărbat de 27 de ani și-a violat mama, după care și-a pus capăt zilelor. Totul s-a întâmplat zilele trecute când individul care lucra în alt județ a venit acasă. S-a luat la ceartă cu mama lui seara și cum acesta era și băut a și batjocorit-o chiar pe cea care i-a dat viață. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, tânărul s-a culcat. Biata femeie s-a dus la postul de Poliție și cu rușine le-a povestit oamenilor legii ceea ce a fost în stare să-I facă chiar propriul fiu. După câteva ore, când individul s-a trezit din somn și din beție, a conștientizat ce faptă gravă a făcut și răpus de remușcări s-a spânzurat de un pom în curtea casei. Rudele l-au găsit fără viață și au sperat că mai poate fi salvat, așa că au sunat la 112 și au cerut ajutor. „Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță a ajuns la locuința din Moscu, dar din păcate nu s-a mai putut decât să se constate decesul”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanță Galați. Polițiștii au preluat cazul, deși autorul violului nu mai este în viață. „În cauză s-au făcut cercetări și s-a stabilit că anterior suicidului, bărbatul și-a agresat sexual mama”, a declarat cms. Cristina Tatulici, purt. de cuv. aI.P.J. Galați.
terminati daca nu stiti nu mai inventati minciuni nu sa petrecut nici un viol….