Manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie şi organizate de Prefectură, în colaborare cu Garnizoana Galaţi, vor debuta cu un Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală, urmat de ceremonialul militar şi religios la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea.
Pe strada Domnească vor avea loc parada militară, dar şi un complex de exerciţii demonstrative de intervenţie în situaţii deosebite, ziua urmând a se încheia cu defilarea cu torţe, pe Brăilei şi Prelungirea Coşbuc.
Iată programul complet al manifestărilor:
CATEDRALA ARHIEPISCOPALĂ
11.00-11.30 – Te Deum
CIMITIRUL ETERNITATEA – Mausoleul Eroilor
Ceremonial militar şi religios
12.00-12.10 – Primirea onorului şi intonarea imnului de stat al României
12.10-12.25 – Serviciu religios
12.25-13.00 – Depunere de coroane de flori
(Concomitent se depun coroane, fără ceremonial solemn, la Monumentul Eroilor Regiment 11 Siret şi Monumentul Eroilor 1941-1945)
PREFECTURĂ – Esplanadă
Ceremonial şi paradă militară
14.00 – 14.10 – Primirea onorului şi intonarea imnului de stat al României
14.10 – 14.20 – Alocuţiuni
14.20 – 14.50 – Exerciţiu demonstrativ de intervenţie în situaţii speciale
(Inspectoratul de Poliţie – Serviciul de Intervenţie Rapidă, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – SMURD, Poliţia Locală)
14.50 -15.00 – Miniconcert al Fanfarei Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
15.00 -15.15 – Parada militară şi a mijloacelor tehnice de intervenţie
(Batalionul 284 Tancuri, Batalionul 300 Infanterie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Serviciul Poliţiei de Frontieră)
STRADA BRĂILEI
18.00 -19.00 – Defilare cu torţe
Inelul de Rocadă (Ţiglina I) – Strada Brăilei – Palatul de Justiţie – Regiment 11 Siret – Parc Viva
Restricţii de trafic
De Ziua Naţională a României, vor fi impuse restricţii de trafic pe trei străzi din Galaţi. Astfel, circulaţia va fi complet închisă luni, 1 decembrie, după cum urmează:
– pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între străzile Brăilei şi Gării, în intervalul orar 13.00 – 16.00;
– pe străzile Brăilei (între Inelul de Rocadă şi Palatul de Justiţie), între orele 17.45 – 19.30;
– pe Prelungirea George Coşbuc (între Palatul de Justiţie şi faleză), în intervalul orar 17.45 – 19.30.
la multi ani