În acest an anivesăm 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. Încă se vorbește destul de puțin despre entuziasmul cu care au sărbătorit românii acea zi de 24 ianuarie 1859 . Profesorul Cristian Preda de la Universitatea București, care din 2009 este și europarlamentar, a relatat pentru ziare.com, câteva detalii despre ce s-a întâmplat în acele zile. Redăm câteva pasaje din acest articol:
„Iată ce scria Ministerul de Interne ieșean, a două zi după Unire, către administrațiile din Dorohoi, Botoșani, Falciu, Neamț, Român, Vaslui, Tutova, Tecuci, Galați, Ismail și Cahul: „Înălțimea sa domnul nostru Alexandru Ioan I este ales de domn și a Valahiei de către Adunarea de acolo în unanimitate. Anul acesta, fiind cel mai măreț și mai important al istoriei noastre naționale, autoritățile locale vor lăsa toată libertatea la serbările ce ar voi să facî, observând bună liniște și toate măsurile spre ferirea de la orice necuviinți”.
Două zile mai târziu, administrația ținutului Fălciu răspundea la telegramă, descriind atmosfera din Huși. Reproduc mai jos textul telegramei, așa cum apare în volumul V al ediției de Documente privind Unirea Principatelor, ieșit la Editură Academiei Române, în 2007, sub coordonarea lui Dan Berindei, de unde am preluat și celelalte fragmente citate aici:
„Nu mă pot opri a faci cunoscut entusiasmul pria mari ci dominiază în acest oraș. Toati clasile, pâră și treptili celi mai di jos, îndată di la primiria știrei oficiali că domnitoriul nostru ești ales și a Valahiei, dișteptați di drepturile ci le au, strigă neîncetat: ‘Astăzi România și-a recăpătat drepturile! Să trăiască puterile Evropei cari au conlucrat cu atât zel niobosit! Astăzi România a triumfat! Frații di piste Milcov au încoronat triumful. Lor li se cuvine glorie. Ei au știut să triacă peste toată presiunea și astăzi iarăși au dimonstrat tăria lor di caracter, onoaria fraților di piste Milcov’.
Orașul răsuna de urări neîntrerupte. Să trăiască domnul Alexandru Ioan I destinat di pronie a restabila coroană lui Ștefan cel Mare și fiul acestuia Bogdan, murind în acest oraș, ce renaști în domnul Alexandru Ioan I’. Asta e o urală misterioase, ce nu se poati atrebui decât proniei. ‘Să trăiască România! Să trăiască domnul Alexandru Ioan I’.
Sara a fost banchet: hora românească a fost cu prisosință dănțuită. Prin ea au închipuit legătura ci această nație și în pitrecirile săli câmpenești… După aceasta, au ospătat și s-au închinat tuaste. Fie dar ca cauza cea dreaptă să treumfeze. Fie ca prin coroana ce s-a impus României să reînvie în staria ei primitivă. Fie, căci România a dovedit că e adivarata națiune”, se spunea în telegrama administrației din Fălciu.
Poate vreți să aflați și cum a fost pregătită sosirea lui Cuza în București, la începutul lui februarie! Ei, bine, Consiliul Admnistrativ Extraordinar a decis următoarele îndatoriri pentru „competintele ministere”:
„1. Așezarea cortului la podul Șoselii.
2. Înființarea caretei cu patru căi și a unui cal de călărie.
3. Iluminarea localelor publice.
4. Reprezentația teatrală.
5. Pregătirea sălii Adunării Naționale unde se va așeza și un tron.
6. Transformarea teatrului în sală de bal și pregătirea celor trebuincioase pentru darea acestui bal la zioa care se va hotărî”.
Comisia trebuia să se îngrijească, de asemenea, cu publicarea programului în „trei mii de eczemplare spre cunoștință obștii”.
Cu două zile înainte de sosirea alesului în Capitală, B. Ganescu, ministrul de Interne, îi scria mitropolitului Nifon:
„Fiindcă Înălțimea sa este a trage la Sfântă Mitropolie pentru săvârșirea Tedeum-ului și prezentarea Mării sale în Cameră Deputaților, subscrisul va roagă, Presfintite Părinte, că să binevoiți a ordona ca cât s-ar putea mai cu grabă să se pue nisip și moloz prin curtea Sfintei Mitropolii spre astuparea gropilor și nesuferitului noroi ce este în acea curte, spre a se evite neplăcut priveliște ce ar înfățișa, rămâind în starea de astăzi acel noroi”.
Nu știm cât a costat tot ceremonialul. Ne putem face, însă, o idee luând în seamă cât s-a cheltuit-câteva luni mai târziu, de Sfântul Alexandru cu „luminăția din seară de 30 august 1859 pentru serbarea aniversarei numelui Măriei sale Domnului”: a fost vorba despre 6.131 de lei, care au acoperit „pregătirea lemnăriei pe care s-a așezat luminăția”, „lampioanele cu seu și cu untdelemn cu care s-a făcut luminăția” și „plată pentru trei bande lăutari ce au cântat la trei din localele publice ce au fost luminate, și anume la curtea administrativă, la teatru și la oțelu municipalității”.
