Pregătiri pentru şcoală: aproximativ 100 de unităţi din Galaţi – ȋn reparaţie

Primăria municipiului Galați informează că, până la începutul anului școlar, 97 de unități de învățământ – grădinițe, școli, colegii și licee – vor beneficia de lucrări de reparații și igienizări.

Până în prezent, s-a intervenit la 42 de unități de învățământ din municipiul Galați, dintre care 14 grădinițe, 17 școli gimnaziale și 11 colegii / licee. Valoarea lucrărilor efectuate până în prezent depășește suma de 6,5 milioane de lei cu TVA. În perioada imediat următoare, se vor executa lucrări de reparații și igienizări la alte 55 de unități de învățământ.

Primăria municipiului Galați a dotat cu centrale termice 39 de unități de învățământ (14 grădinițe, 17 școli, șapte colegii / licee și Seminarul Teologic ”Sf. Ap. Andrei”), pe care le-a achiziționat în urma unei licitații. Cele mai multe dintre lucrări s-au încheiat, urmând să se facă recepția acestora.

Alte 22 de unități de învățământ din Galați și-au achiziționat și montat sisteme alternative de încălzire din fonduri proprii, având personalitate juridică. Celelalte grădinițe, școli, licee și colegii din municipiul Galați beneficiau deja de surse independente de încălzire.

Don't be selfish, share it on...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*