* Sunt aşteptaţi la urne 522.703 gălăţeni cu drept de vot, pentru care au fost tipărite 575.662 de buletine de vot
La scrutinul de duminică pentru alegerea preşedintelui României sunt aşteptaţi la cele 476 de secţii de votare din localităţile judeţului 522.703 cetăţeni cu drept de vot. În municipiul Galaţi vor funcţiona 176 de secţii de votare, la Tecuci vor fi secţiile de votare nr. 177 – 209, la Bereşti secţiile de votare nr. 210 – 212, iar la Târgu Bujor secţiile de votare nr. 212 – 217. În comunele judeţului vor funcţiona 219 secţii de votare. Secţiile de votare vor funcţiona în aceleaşi sedii ca şi la alegerile trecute. Puteţi verifica numărul şi locaţia secţiei de votare la care sunteţi arondat pe site-ul Prefecturii Galaţi, la linkul intitulat „Aducerea la cunoştinţă publică a secţiilor de votare, a delimitărilor acestora, precum şi a locului unde va avea loc votarea”. Pentru cele 436 de secţii de votare din judeţul Galaţi au fost tipărite 575.662 de buletine de vot, câte un buletin de vot pentru fiecare alegător plus rezerva de zece la sută. La nivel naţional, au fost tipărite, în total, 20.745.068 de buletine de vot şi 18.190.956 de timbre autocolante şi au fost confecţionate 94.220 de ştampile de control şi ştampile cu inscripţia „votat”. Ordinea candidaţilor pe buletinele de vot este următoarea: 1. Kelemen Hunor; 2. Klaus Iohannis; 3. Dan Diaconescu; 4. Victor Ponta; 5. William Brânză; 6. Elena Udrea; 7. Mirel Mircea Amariţei; 8. Teodor Meleşcanu; 9. Gheorghe Funar; 10. Zsolt Szilagyi; 11. Monica Macovei; 12. Constantin Rotaru; 13. Călin Popescu Tăriceanu; 14. Corneliu Vadim Tudor.
BEJ funcţionează în incinta Sălii Sporturilor
Organizarea scrutinului este coordonată de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) de Circumscripţie nr.18 Galaţi, din care fac parte trei magistraţi, reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi reprezentanţi ai formaţiunilor politice. Prin adresa nr.199/C/28.09.2014, Biroul Electoral Central a transmis la BEJ Galaţi lista formaţiunilor politice parlamentare care, întrunind condiţia de a avea grup parlamentar propriu, îşi pot desemna reprezentanţii în Biroul Electoral Judeţean, respectiv Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC, Alianţa Creştin Liberală (ACL) PNL-PDL, UDMR şi Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD). Astfel, prin procesul verbal nr.39, a fost completată componenţa biroului electoral, care este următoarea: judecătorul Cătălin Vasilică Oprea – preşedinte şi judecătorul Rodica Miron – locţiitor, membri fiind judecătorul Diana Mihaela Oancea, reprezentantul AEP Andi Mihalache şi reprezentanţii celor patru formaţiuni politice parlamentare, Dănuţ Munteanu din partea Alianţei PSD-UNPR-PC, Vasile Blănaru din partea ACL, Istvan Garnai din partea UDMR şi Mădălina Carmen Morărescu, din partea PPDD. Ulterior a avut loc şi completarea componenţei BEJ cu trei reprezentanţi ai partidelor neparlamentare, prin tragere la sorţi fiind desemnaţi reprezentanţii Partidului Alternativa Socialistă (PAS), Partidul România Mare (PRM) şi Partidul Ecologist Român (PER). Purtătorul de cuvânt al BEJ este reprezentantul AEP, Andi Mihalache. Sediul BEJ este în incinta Sălii Sporturilor, eventuale incidente sau încălcări ale legii putând fi semnalate la tel-fax 0236/44.54.24, sau la următoarea adresă de email: bej18galati@bec2014.ro.
Scrutinul este monitorizat de presă şi de ONG-uri
Corectitudinea desfăşurării alegerilor este urmărită şi de jurnaliştii din presa locală şi corespondenţii presei centrale, dar şi de observatori desemnaţi de unele organizaţii neguvernamentale. Asociaţia „Pro Democraţia” a acreditat la BEJ Galaţi doi observatori, Fundaţia „Millennium for Human Right” a acreditat 184 de observatori, Societatea Internaţională pentru Drepturile Omului are 28 de observatori, iar Asociaţia Fundaţia Centrul pentru Resurse Juridice a acreditat 14 observatori. BEJ a mai acreditat şi observatorii delegaţi de Societatea Timişoara.