Purtătorul de cuvânt al sindicatului Siderurgistul, Vasile Crişan, a anunţat că sindicatul, format prin comasarea sindicatelor din combinatul ArcelorMittal Galaţi afiliate federaţiei FSS Metarom, a obţinut personalitate juridică.
Sentinţa, pronunţată miercuri de Tribunal, este definitivă şi irevocabilă. Liderii Siderurgistul încep acum procedurile de obţinere a reprezentativităţii, ca să poată participa la negocierile salariale.