La data de 14 noiembrie 2024, în jurul orei 12:00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Galați a observat în zona unui bloc situat pe strada Brăilei, doi tineri care prezentau un comportament suspect, în sensul că erau sumar îmbrăcați deși temperatura de afară era una scăzută.
S-a procedat la legitimarea, precum și la conducerea tinerilor la sediul secției de poliție, stabilindu-se că aceștia sunt rude, au domiciliul în municipiul Ploiești, județul Prahova și au vârstele de 21, respectiv 17 ani.
De asemenea, din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei doi, locuiau provizoriu într-un imobil, în zona unde au fost identificați, împreună cu iubitele lor, două minore, de 15 ani, din județul Prahova, care, la îndemnul tinerilor, ar fi practicat prostituția.
Întrucât au rezultat indicii cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de minori, cercetările au fost preluate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați.
Cercetările au stabilit că cei doi tineri, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acțiuni repetate, sub pretextul unor relații de concubinaj, în perioada 7 – 14 noiembrie 2024, profitând de starea de vulnerabilitate a celor două minore, le-ar fi racolat, transportat, transferat și cazat în diferite imobile din municipiul Galați și le-ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, în scopul obținerii de foloase materiale.
În acest sens ar fi fost create pe o platformă din mediul online conturi destinate publicării de anunțuri prin care erau oferite servicii sexuale.
După probatoriul administrat în cauza penală deschisă pentru infracțiunea de trafic de minori în formă continuată, la data de 15 noiembrie 2024, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi tineri, iar ulterior, după prezentarea acestora la Tribunalul Galați, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului, fiind luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile a acestora.
De asemenea, întrucât sunt minori implicați, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.