Parchetul confirmă analiza regretatul profesor Sergiu Tofan: Au fost o „mişcare populară” şi o „lovitură de stat” devenite „revoluţie”

Parchetul Militar a emis zilele trecute un comunicat prin care face un pas important în clarificarea evenimentelor care au avut loc în urmă cu 28 de ani, în decembrie 1989, confirmând lovitura de stat. Comunicatul Parchetului vorbește despre existența unui „comandament politico-militar”, care a preluat puterea prin „declanșarea și executarea diversiunii militare”.

Noutatea absolută este că procurorii militari admit existența loviturii de stat, care de-a lungul a peste două decenii de cercetări a fost respinsă cu fermitate.

Comunicatul Parchetului Militar confirmă cele spuse de regretatul profesor Sergiu Tofan, care în decembrie 2010, într-un interviu acordat cotidianului „România liberă” făcea o analiză a schimbărilor politice din decembrie 1989, concluzia sa fiind că au fost „mişcare populară” şi o „lovitură de stat” a Armatei şi Securităţii, devenite „revoluţie” prin demantelarea comunismului.

Prof univ dr Sergiu Tofan,  de la a cărui moarte au trecut șase ani, era o voce autorizată în analiza doctă a revoluţiilor şi mişcărilor politice. Preda cursul de „Filozofie Politică” în cadrul Catedrei de Sociologie-Filozofie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi era autorul volumelor „Ştiinţa politicului – de la real la ideal” (1999) şi „Heiddeger – 3 eseuri despre putere” (2009).

În opinia sa, în analiza schimbărilor politice din decembrie 1989 nu ar trebui aplicată disjuncţia, că a fost ori „revoluţie”, ori „lovitură de stat”, pentru că de fapt au avut 3 componente, o „mişcare populară”, spontană, produsă de nemulţumirile populaţiei, peste care s-a suprapus o „lovitură de stat” pusă la cale şi realizată de Armată şi de conducerea Securităţii, aceste două mişcări fiind urmate de un proces de demantelare a regimului comunist care poate fi numit „revoluţie”, pentru că până la urmă s-a ajuns la pluralism politic, la democraţie parlamentară şi economie de piaţă.

Ce spune Parchetul Militar

Reproducem un fragment din comunicatul Parchetului Militar în care sunt menționate informațiile referitoare la lovitura de stat: „A fost stabilită componența comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga președintelui în exercițiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăți de drept din țară (București, Cluj-Napoca și Iași), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare și acțiunile de legitimare a acesteia pe plan intern și international.

Revolutia Romana din decembrie 1989; Ion Iliescu vorbind la telefon, in sediul Comitetului Central.

S-a realizat edificarea parțială referitoare la declanșarea și executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale și distrugeri survenite.

Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecințe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații, astfel fiind instaurată la nivel național binecunoscuta psihoză teroristă.

De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecințe deosebit de grave”.

Profesorul Sergiu Tofan: Trei în unu – mişcare populară, lovitură de stat, revoluţie

În interviul acordat în 2010 „României libere”, profesorul Sergiu Tofan, afirma că regimul comunist represiv condus de „clanul Ceauşescu” nu putea fi demolat decât din interiorul sistemului şi acest lucru s-a şi întâmplat în decembrie 1989, când conducerile Armatei şi Securităţii au refuzat să mai reprime mişcările de stradă de la Timişoara şi Bucureşti, dar nu pentru trecerea României pe calea reformelor din Europa de Est, ci pentru că pentru că după o astfel de reprimare a mișcărilor populare pasul următor ar fi fost decimarea de către Ceauşescu a conducerilor Armatei şi Securităţii:

„Consider că moartea lui Milea este un punct nodal, momentul în care au ieşit la iveală defecţiunile esenţiale în cadrul sistemului. Doina Cornea era în afara sistemului, Mircea Dinescu era în afară, lumea care a vrut să îl apere pe Laszlo Tokes era în afară de sistem. Odată cu moartea lui Milea, despre care nu se poate spune că nu a fost un activist obedient şi foarte limitat în ceea ce priveşte viziunea lui asupra politicii, tot ce ştiam eu despre el nu îl favoriza, dar cert este că moartea sa a fost un semnal pentru conducerea Armatei şi a Securităţii de a se debarasa de Ceauşescu.

Mişcarea populară putea fi reprimată. Sunt convins de lucrul ăsta, pentru că şi Armata şi Securitatea aveau mijloace pentru a reprima această mişcare, dar la momentul acela şi-au pus întrebarea <<Bun, o reprimăm şi ce se va îmtâmpla a doua zi cu noi şi până unde o să mergem cu obedienţa faţă de Clanul Ceauşescu>>.

Evident că ei nu şi-au pus problema unei mişcări populare, să se treacă la democraţie, la pluralism, la economie de piaţă. Nici vorbă de aşa ceva. Se încerca doar eliberarea sistemului de dominaţia familiei Ceauşescu. Şi aici nu era vorba doar de cuplul prezidenţial, ci de clanul Ceauşescu. Nu era minister care să nu aibă ca ministru sau ministru adjunct, un frate, un cumnat. Ilie Ceauşescu era prim adjunct la Ministerul Apărării şi şeful Consiliului Superior Politic, era un fel de secretar de partid pe întreaga armată, avea o funcţie capitală. Un ministru adjunct la Agricultură era frate cu Ceauşescu, Ion Ceauşescu. Florea Ceauşescu era la „Scânteia”. Familia Bărbulescu stăpânea judeţul Olt. Marin Ceauşescu conducea reprezentanţa comercială la Viena. Decizia capilor Armatei şi Securităţii şi aici mă gândesc în mod clar la Stănculescu şi Iulian Vlad, a fost de a da, practic, o lovitură de stat.

Eu cred că problema asta, <<revoluţie>> sau <<lovitură de stat>>, nu mai trebuie pusă aşa, sub forma disjuncţiei, ori una, ori alta. A fost şi una şi alta. S-a început cu o mişcare populară, spontană, produsă de nemulţumirile adunate de români cu anii, a fost şi o lovitură de stat pusă la cale şi realizată cu succes de Armată şi de conducerea Securităţii, asta este, chiar dacă nu ne convine, urmată de un întreg proces de demantelare a regimului comunist, proces care se poate numi o <<revoluţie>>, pentru că până la urmă s-a ajuns la pluralism, la democraţie parlamentară, privatizare, etc”, declara Sergiu Tofan.

„Au încercat să păstreze maximum posibil din sistemul comunist!”

Părerea profesorului Sergiu Tofan era că și la momentul respectiv, în decembrie 2010, încă ne mai confruntam cu efecte ale mentalităţilor conservatoare ale celor care au venit la conducerea României în decembrie 89 şi care, din nostalgia lor foarte sinceră faţă de comunism, nu au putut pune în practică măsurile de reformă adoptate în toate celelalte ţări foste comuniste:

“Sigur că echipa care a preluat puterea, <<civilo-militară>>, sau <<militaro-civilă>>, în frunte cu Ion Iliescu, a avut o mentalitate şi o atitudine profund conservatoare.

Ei au încercat să păstreze maximum posibil din sistemul comunist. Şi foarte multe probleme cu care ne confruntăm astăzi se explică prin această mentalitate conservatoare, pentru că multe lucruri care se puteau schimba mai uşor la început, nu s-au schimbat.

În cei 10-11 ani cât a fost preşedinte, Ion Iliescu a fost omul care, a ţinut pe loc România, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în celelalte ţări foste comuniste. Lucrul ăsta nu i se poate imputa, pentru că aşa era el. El a fost comunist, a fost plebiscitat de popor la alegerile din 20 mai 1990, iar după aceea a fost un conducător legitim, pentru că a fost votat de popor”, spunea Sergiu Tofan.

Iliescu, un lider cu mâinile pătate de sânge

Profesorul Tofan spunea în 2010 ceea ce abia acum admit procurorii de la Parchetul Militar, că prin organizarea acelor diversiuni „prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații”, au fost sacrificate viețile unor români, majoritatea tineri.

Dacă lui Ion Iliescu i s-ar putea trece cu vederea erorile de guvernare, puse, evident, pe seama mentalităţilor sale comuniste, antireformatoare, nu i se poate ierta că prin crearea mitului „teroriştilor” s-a ajuns la uciderea în luptele de stradă a aproximativ o mie de români:

„Ceea ce este acum revoltător e că Ion Iliescu, un om care are mânile pătate de sânge este consultat de clasa politică şi de presă, de parcă ar fi Mahatma Gandhi al României. La ce mă refer când spun că are mâinile pătate de sânge?

Este vorba de marea înscenare pe care a condus-o el împreună cu echipa din jurul său, Roman, Brucan, capii ministerului Apărării şi ai Securităţii, e vorba de marea înscenare a teroriştilor, care a costat aproape 1.000 de vieţi omeneşti după fuga lui Ceauşescu.

Au murit de zece ori mai mulţi oameni după fuga lui Ceauşescu, decât înainte. Oricărui om de stat i se pot reproşa anumite greşeli de guvernare. Lui Churchil, lui Reagan şi lui Franklin Roosvelt, nu este unul despre care să se spună că nu a făcut nicio greşeală. Dar erorile de guvernare reprezină un aspect. Crima deliberată reprezintă altceva.

Am avut ocazia să ajung faţă în faţă cu Ion Iliescu şi am refuzat să-i întind mâna. Poate e o chestie romanţioasă, luaţi-o cum credeţi, dar am avut această rezervă pentru că una este eroarea de guvernare şi altceva crima pe care ai gândit-o în mod deliberat, pentru ca atunci, pe 22, 23 şi până pe 30 decembrie, lumea să nu îşi pună problema cine sunt aceştia care preiau puterea.

Lumea trebuia înspăimântată, că există o mişcare mai mult sau mai puţin teroristă, a nostalgicilor lui Ceauşescu, care vor să revină. Cât timp a trăit Ceauşescu, arestat fiind, se vorbea că vrea să se întoarcă la putere. Toată această circăraie a reuşit.

Lumea era atât de disperată să se termine cu focurile de armă care se auzeau în toate oraşele din ţară, încât a apărut lozinca aceea <<Vrem linişte!>>. După 50 de ani de tăcere absolută, românii voiau tot linişte!”, mai spunea profesorul Sergiu Tofan.

Trebuie să remarcăm că și astăzi, după alți șapte ani de la acel interviu, în clasa politică nu au intervenit mari schimbări și încă ne mai confruntam cu efecte ale mentalităţilor conservatoare ale celor care au venit la conducerea României în decembrie 89.

Don't be selfish, share it on...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*