Neuroni mari şi mici

Adrian Golban prin PORŢILE lui creează, deschide o lume a fantasmelor. Fantasme care dau dimensiune unui ambient.

Poate piramida sprijinită de un firav de metal comunică cel mai mult. Poate arcada din metal traforat cu aparatul de sudură vorbeşte despre nebănuitele şi misterioasele noastre porţi interioare.

Poate amalgamul de fiare îngemănate în linii curbe înseamnă POARTA. Suprema POARTĂ. Cele trei lucrări aflate în spaţiul universitar al Galaţilor îndeamnă la cugetare. Îndeamnă la trecerea prin Poarta timpului. În spaţiul Universităţii totul are sens.

TRECEREA lui Liviu Turcanu vine ca o spumă de gheaţă în peisajul academic de sorginte ultra mecanică, într-o altfel de înţelegere a relaţiei dintre ştiinţele exacte şi exactitatea primenirii freneziei artistice. Silueta lui Liviu Turcanu străbate spaţii rigide şi se aruncă undeva în neant.

Se aruncă în VIAŢA REALĂ (după voinţa creatorului  The Real Life). Este vorba despre lucrarea lui Emil Curelaru.

Scheletul de peşte, cu trimitere, poate, la semne creştine, are monumentalitatea unui semn al trecerii fără întoarcere. Din omeneasca vanitate, uneori  prea uşor manifestată, înspre neantul dezgolit. Puntea este, la urma urmei  pentru toţi, acest Real Life, pe care autorul l-a ales ca denumire a lucrării. Poziţionarea într-un campus universitar a acestor lucrări de artă plastică este o lecţie, o invitaţie la reflexie. Despre adevăr, cunoaştere, capacitate de exprimare, înţelegere a altor zone de manifestare intelectuală.

Cine nu înţelege că diversitatea de abordare a spectacolului lumii, a Porţilor închise sau deschise, a trecerilor, a vieţii, sunt toate o invitaţie la cunoaştere, va trebui să meargă mai departe prin campus şi să admire INSTRUMENTUL PENTRU ASCULTAREA TIMPULUI.

Este lucrarea Mihaelei Brumar. Este simplă şi sugestivă. Nu are nevoie de foarte multă exegeză.

Este un mesaj CLAR. Noi, cei dăruiţi cu uneltele ascultării, dar şi cu har, prin mijloacele noastre, ne ascultam pe noi şi pe voi! Pur şi simplu, ca să ştim cum gândim, cum simţim! Spre binele nostru interior!

Dacă nu înţelegem nici aşa, tot în campus ne ducem spre DINAMICA SUFLETULUI, lucrarea lui Relu Angheluţă.

Ingineri care se învârt în sfere celeste, prin elonjări într-un etern început şi sfârşit. Legaţi de iarba mereu încâlcită a propriilor aspiraţii.

RĂDĂCINILE SPRE ÎNALT, lucrarea Sorinei Vădeanu, vine apoi să sublinieze confluenţa îngemănărilor dintre materiale, gândul că metalul poate rotunji şi decupa gândul pornit dintr-o pânză ţesută. Sorina este la origine specialistă în tapiserie. Lucrarea în metal este o tapiserie gândită şi realizată în metal, semn al legăturii între o instituţie cu profil de cu totul alt gen decât un muzeu de artă şi arta în sine.

REALITATEA este semnată de Adrian Vădeanu .

Piramida întoarsă cu finalizare în altă piramidă hohoteşte de râs în spaţiul ştiinţelor exacte, omagiind ştiut-neştiute teoreme, tocmai ca un nou îndemn la reflexie. 

Timpul este măsurat de CLEPSIDRA lui Cosmin Saulea. Roşu, greu, decupat geometric. Este meritul managerilor universitari de a poziţiona această lucrare în ambientul respectiv.

 

La final avem o lucrare oarecum incomodă privirii, care închide cercul într-un mod cât se poate de corect. Este vorba de NEURONUL ÎMPĂRATULUI, autor Eduard Costandache, o lucrare apăsătoare, strivind pământul pe care calcă.

Numai un neuron hidos şi supradimensionat, în lipsă de alte criterii, putea să ducă la decizia prin care un ansamblu de lucrări de artă monumentală să nu se găsească în curtea unui muzeu de artă.

Din fericire, datorită unor adevăraţi deţinători de neuroni, mai mici dar mai eficienţi decât cel al Împăratului, ele se află acum în spaţiul generos Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, Facultatea de Inginerie.

Am fost rugat din suflet să nu dau numele celor responsabili, numele acestor  MECENA ai artei la Dunărea de Jos.

Nu am să le dau. Ei sunt mai mult decât cunoscuţi.

Dr. Dan Basarab Nanu