Sistemul sanitar gălăţean sărăceşte cu fiecare an, prin numărul de caţiva zeci de medici, care ne părăsesc. Traiul poate că e mai scump în străinătate, dar salariul poate ajunge să fie şi de 24 de ori mai mare decât cel de la noi din ţară.
Secretarul filialei gălăţene a Colegiului Medicilor din Galaţi, prof. dr. Dumitru Cristea ne informează că în fiecare an, circa 10% dintre medicii judeţului Galaţi, îşi întocmesc certificate de conformitate, care le permit să emigreze şi să îşi practice meseria în străinătate. Cum la începutul acestui an în judeţ lucrau 845 de medici, putem estima că anual aproape 90 de medici gălăţeni au de gând părăsească sistemul românesc de sănătate.
„Trebuie, însă, să menţionăm faptul că nu toţi aceşti medici părăsesc ţara. Unii dintre ei îşi procură certificatele doar ca să ştie că au rezolvat deja această problemă birocratică, în timp ce îşi caută un job în străinătate. De fapt, dintre cei circa 10 la sută care îşi scot certificat, doar jumătate pleacă. Depinde şi de specializarea fiecăruia. Spre exemplu, medicii anestezişti, cei de urgenţă sau de familie au şanse mult mai mari de angajare, dat fiind faptul că piaţa din străinătate solicită astfel de specialişti”, precizează prof. dr. Dumitru Cristea.
Salariile medicilor cu experienţă, la noi în ţară pornesc deundeva de la 500 de euro, pe când, în Marea Britanie de exemplu, salariile pot depăşi chiar şi valoarea a 12.000 de euro.
Până şi studenţii care promovează examenul de licenţă, se pregăteau mai bine de jumătate dintre ei, să urmeze un rezidenţiat în străinătate. Ţările pe care le vizau viitorii rezidenţi erau, în special, Germania şi Franţa. Totuşi, nu toţi rezidenţii se grăbesc să plece.