Un gălățean în vârstă de 31 de ani pare să dețină noul record național la depășirea vitezei legale, după ce a fost prins de către poliţişti în timp ce conducea cu viteza halucinantă de 225 de kilometri pe oră, pe drumul naţional (DN) 2, în apropierea localităţii vrâncene Călimăneşti.
Până acum, recordul era deținut de un tânăr din București, care a fost prins circulând pe autostrada A2 cu 218 km/h.
Pe respectivul sector de drum, unde limita maximă admisă este de 100 de kilometri pe oră.
Potrivit polițiștilor de la Serviciul Poliției Rutiere din Focșani, șoferul care conducea cu viteză excesivă este din localitatea Cudalbi, judeţul Galaţi. El a fost sancţionat contravenţional cu 1.125 de lei şi totodată i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.