Gloria Education Foundation susține siguranța sanitară în mediul academic!
Nu mai puţin de 14 paleţi de şerveţele dezinfectante au ajuns înaintea începerii celui de-al doilea semestru la Universitatea « Dunǎrea de Jos » din Galaţi. Cadrele didactice şi studenţii vor beneficia astfel de un plus de siguranţǎ atunci când se vor întoarce în sǎlile de curs, folosind şerveţelele Hygienium, un produs avizat de Ministerul Sǎnǎtǎţii.
« Ne dorim ca reîntoarcerea în mediul școlar să fie prudentă și controlată, astfel că procesul educațional să fie continuu și să nu mai aibă de suferit. Așadar, sponsorizarea noastră se îndreaptă de această dată către mai multe facultăți din cadrul Universității Galați. Le dorim studenților și cadrelor universitare un semestru cât mai productiv! » (Gloria Education Foundation)
« Suntem recunoscători pentru susținerea acordată instituției noastre de către Grande Gloria Production și Gloria Education și le mulțumim pentu ajutorul acordat în lupta comuna împotriva noului tip de coronavirus, astfel încât să putem primi studenții și cadrele universitare într-un mediu cât mai protejat ». (UDJG)
Produsele pentru dezinfectare, de la brand-ul Hygienium, avizat de către Ministerul Sănătății, vor fi folosite pentru dezinfectarea mâinilor sau a suprafeţelor de cǎtre studenți, cadrele universitare și personalul auxiliar.
Gloria Education Foundation este şi iniţiatorul campaniei CU MAINILE CURATE IN EDUCATIE ȘI SĂNĂTATE prin care doteazǎ şcoli şi spitale cu sǎpun şi dezinfectant, dar participǎ şi la acţiunile de educare în sensul acesta, al menţinerii sǎnǎtǎţii prin igienǎ. Tot Gloria Education Foundation a fost Moş Crǎciun pentru peste 100 de copii şi partener al emisiunii « Nu existǎ nu se poate » cu Andreea Marin.