Jazz In The City XII
Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați vă invită să vă alăturați unei seri de excepție, în ultima vineri a lunii, în data de 29 martie, ora 19:00, la cea de a XII-a ediție a seriei Jazz In the City, unde veți avea ocazia să vă bucurați de talentul și creativitatea extraordinară a formației Simion Group – Romanian Jazz.
Într-o atmosferă rafinată și plină de pasiune pentru muzica jazz, sunteți invitați să descoperiți compozițiile proprii ale membrilor grupului și să vă bucurați de interpretările unor piese semnate de importanți reprezentanți români ai acestui gen muzical.
Simion Group – Romanian Jazz este format din muzicieni de excepție: Nicolas Simion (saxofon), Tavi Scurtu (tobe), Răzvan Cojanu (contrabas), Sorin Romanescu (chitară).
Nicolas Simion se distinge ca unul dintre puținii muzicieni români contemporani care au rămas fideli față de tradițiile jazzului autohton și a reușit să își construiască o reputație în peisajul jazzului european, promovând jazz-ul românesc. Cu peste 50 de albume solo produse și fondator al casei de discuri „7Dreams Records”, Nicolas Simion este un nume sinonim cu excelența și inovația în lumea jazzului românesc.
Talentatul baterist și programator Tavi Scurtu, și-a adus contribuția la numeroase proiecte muzicale de prestigiu, fiind apreciat atât de public cât și de criticii de specialitate. De-a lungul timpului s-a implicat în promovarea jazzului în rândul publicului tânăr prin proiecte educaționale remarcabile, precum Jazz for Kids.
Contrabasist, chitarist, basist, compozitor și orchestrator, Răzvan Cojanu, va completa ansamblul cu talentul său, oferind publicului o experiență muzicală de neuitat. Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București și membru activ al Ploiești Jazz Trio, Răzvan Cojanu a colaborat cu importanți artiști ai genului și a participat la numeroase festivaluri și evenimente de prestigiu internaționale.
Sorin Romanescu se distinge ca un chitarist de o importanță semnificativă în jazz-ul românesc, beneficiind de o vastă experiență concertistică. Nu s-a limitat doar în zona jazz-ului, ci s-a implicat în numeroase proiecte, fiind bateristul trupei Sarmalele Reci, compunând muzică pentru proiecte de dans contemporan și participând la concerte de muzică contemporană din cadrul unor festivaluri naționale și internaționale. În calitate de compozitor, a realizat coloana sonoră pentru mai multe producții cinematografice documentare sau artistice, primit chiar Premiul Gopo pentru cea mai bună muzică originală. Prezența sa pe scenă va aduce un plus de diversitate stilistică, completând întregul ansamblu.
Sunteți așteptați cu drag să vă alăturați Teatrului „Nae Leonard” în această călătorie muzicală de excepție!
Musical-ul „Sunetul muzicii” revine pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” în acest weekend.
Pentru publicul iubitor de artă și emoție, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați vă invită să vă alăturați în acest weekend într-o călătorie muzicală de neuitat, în universul încântător al celebrului musical Sunetul Muzicii.
Sâmbătă, 30 martie și duminică, 31 martie, ora 18:30, artiștii liricului gălățean aduc în fața publicului povestea emoționantă care a captivat inimile a milioane de spectatori din întreaga lume și care a stârnit de-a lungul timpului interesul creatorii de film. Inspirată din viața adevărată a familiei von Trapp, această înduioșătoare poveste de iubire este întâmpinată de o coloană sonoră memorabilă, alcătuită din piese emblematice precum Edelweiss, So Long, Farewell, Climb Ev’ry Mountain și Do-Re-Mi și altele. Aceste melodii, atât de familiare și iubite, transformă spectacolul Sunetul Muzicii într-o experiență magică, deschisă tuturor vârstelor și sensibilităților.
În centrul acestui spectacol plin de farmec, descoperim conexiunea sublimă între puterea muzicii și forța dragostei autentice, născute din gesturi de generozitate necondiționată. Fiecare notă și fiecare pas pe scenă sunt îmbinate într-un armonios ansamblu care reușește să atingă și să înduioșeze cele mai exigente inimi.
Pe scenă veți avea privilegiul de a-i urmări pe soliștii Teatrului, acompaniați de orchestra, corul, corul de copii și baletul instituției. Printre soliști se numără: Silvia-Alice Niță, Teodor Niță, Florina Nistor, Tudorel State, Lăcrămioara Crihană, Valeria Drăguș, George Constantinescu, Evelyne Gugoase, Darius Vadana, Anemona Năstase, Hustiu Sofia, Alexandra Ene, Mirela Stoica, Elisabeta Barbu, Lenuța Bercaru, Ionuț Popa, George Apostolache, Adina Gurenciuc, Gheorghe Racoviță, Valentin Călin, Bogdan Baicu, Nina Homner. Maestru Eugen Dan Drăgoi va conduce cu măiestrie întregul spectacol.
Sunteți așteptați așadar la două reprezentații de marcă ale musicalului Sunetul Muzicii, să vă bucurați de povestea captivantă și muzica inspirată.