Vineri, 24 februarie 2023, la ceas de lumină lină, în capela Palatului Episcopal din Galați, actualul Muzeu al Istoriei, Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos, a fost pomenit ziaristul Radu Macovei (1943-2020).
Inițiativa evocării ziaristului Radu Macovei, la 80 de ani de la naștere (1 martie 1943-24 septembrie 2020) și înființarea unei colecții-memorial, dedicată presei românești de după evenimentele din decembrie 1989, au fost rânduite de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Astfel, prin bunăvoința și dragostea doamnei prof. univ. dr. Maria Viorica Macovei au fost adunate și donate (în mai 2022) – prin Filiala UZPR „Radu Macovei”, Galați – mai multe obiecte care definesc statura profesională a ziaristului și omului de cultură Radu Macovei. Recent, colecția Muzeului Eparhial – posibil, unica din țară – a fost întregită prin prezența bustului „Ziarist Radu Macovei”, realizat cu mare artă de Ana Maria Negară, sculptor, și susținut financiar de Fundația „Celibidache” – București.
Au participat la eveniment fii ziaristului Radu Macovei – Radu și Ionuț, însoțiți de Serge Ioan Celibidache, văr primar pe linie maternă cu cel evocat, fiul marelui „filozof cu baghetă” – Sergiu Celibidache.
Rugăciunea arhierească rostită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, la lumina lumânării de ceară, fără nicio sursă artificială, după rânduiala de la Muntele Athos, ne-a transfigurat într-un „zid de lumină” și a așezat în inimile noastre și între noi un dram din veșnicia sortită nouă.
Prescura, coliva, vinul, lumânarea și ștergarul au fost jertfa care ne-a adunat la o masă a tăcerii și a reflecției asupra vieții de după viață…
Întreaga suflare – ziariști, preoți, muzeografi, oameni de cultură și cititori – prezentă la întâlnirea și la strigarea „catalogului” dintre cele două lumi a devenit o candelă vie, o lumină transfigurată, pe drumul învierii de obște.
„Încă de la naștere ne împuținăm, deși, avem iluzia creșterii. Dar aceasta poate să fie o creștere efemeră, fie cu anii, fie cu realizări personale. Viața în trup este o viață cu sfârșit, iar lumea – cu toate părțile ei atractive – e fascinantă; numai că fascinația nu merge cu noi, nu ne însoțește Dincolo. Și aceasta o știm dintr-o rugăciune a Bisericii Mamă, pe care o pierdem adesea din vedere… Suntem aici într-un gest luminos, fratern și personal; toți – un zid luminos… Și dincolo de acest zid, coboară o lumină bogată, care intră foarte discret în sufletele noastre, iar prin această lumină lină se prefigurează, discret, chipul unui Om care nu mai are trupul aici, dar sufletul lui este luminos, este prezent în noi. Gândurile, cuvintele, lucrările, amprentele lui sunt foarte prezente în memoria noastră. Și numele lui nu poate dispărea, cel puțin atât cât există Cruce, Biserică, Creștinism… În creștinism, numele omului nu dispare niciodată”, a spus în deschiderea manifestării Înaltpreasfințitul Părinte Casian. Raportându-se la realitatea imendiată, în care contemporanul trăiește dezrădăcinat de Biserică și mai mult pentru efemer, după latinescul „carpe diem”, Părintele nostru a subliniat, pentru a câta oară?, că Omul-om nu este definit prin „ce spune”, cât și, mai ales, prin „ce face”, prin faptele sale luminoase pentru semenii lui, pentru comunitate… „Cât timp Biserica mea ține icoanele, își restaurează Patrimoniul și chipurile Sfinților, Biserica noastră va păstra un catalog al veșniciei întru nemurire. Și Biserica ne spune că pomenirea omului se face din neam în neam, din veac în veac. Iisus Hristos a intrat în memoria noastră, Iisus Hristos este Cuvântul care S-a Întrupat, cum mărturisim în Crez. Cât timp există o singură Evanghelie în lume, nimic nu-i pierdut. Cât timp există un singur creștin și un singur preot adevărat, nimic nu-i în van. Aceasta este convingerea mea că, prin glasul meu, în seara acesta, Dumnezeu mă îndeamnă să dau mărturie – în fața Sfântului Altar – despre un om care a putut, ca toți oamenii, să se dezvolte, să crească, să dăruiască. Mai rar oameni ca omul Radu Macovei, care dincolo de cultură, dincolo de capacitatea de a construi cu oamenii, comunicare, dincolo de temperamentul lui, care e al lui, dincolo de cuvintele lui, de vulcanitatea lui, nu se ascunde. În viața mea, nu am cunoscut mulți oameni neprefăcuți…”
În portretul făcut inițiatorului și fondatorului cotidianului „Viața liberă”-Galați, primul ziar din România postdecembristă, Arhiereul nostru a subliniat „forța extraordinară” a omului Radu Macovei, implicarea și asumarea propriilor fapte și „extirparea neomeniei”, procedând „precum chirurgul”, atunci când împrejurările au impus astfel de situații extreme. „Putem fi geniile-geniilor, dar dacă nu suntem oameni și suntem trădători, degeaba trăim. Pentru mine, domnul Radu Macovei este un netrădător. Este un om autentic. La bine și la greu, la serviciu, pretutindeni, rămâne un reper greu de îndoit, pentru că a mers mereu pe cărarea dreaptă. Dumnezeu i-a dat prin naștere o forță interioară extraordinară, i-a dat o capacitate deosebită de a acumula și de a da, la rându-i. Dumnezeu a pus în el, apoi, charisma de lider. Putea să nu aibă nicio funcție omenească, ultimul dacă era într-un grup, îți dădeai seama că este primul. Privea ca un vultur și când vedea ce nu trebuia mergea direct la țintă și totul rămânea ca Radu Macovei”. Au fost subliniate calitățile de bunătate, altruism, generozitate ale Maestrului Radu Macovei. „În același timp, a fost extraordinar de tolerant. De ce? Din câte știu eu, nu a făcut rău nimănui. Dacă cineva nu a mai stat lângă el, nu a mai stat din cauza celui care a plecat, din cauza nerespectării principiilor, a incorectitudinii, a incapacității, pentru că Radu Macovei a urât de moarte incultura și impostura. S-a luptat pe cât a putut împotriva acestor vicii, s-a îndepărtat de cei care nu erau ceea ce pretindeau a fi și i-a ajutat extraordinar de mult pe cei neputincioși și verticali. Era un om bun. Oricene știa că mâna lui Macovei era plină întotdeauna. Era foarte milostiv, foarte generos, dar – în același timp – tăios; n-a tăiat oameni, a tăiat răul. A fost cu adevărat uman și respectat…”
Evocarea a adus în atenție și modul de acțiune al ziaristului și eroului în evementele din decembrie 1989, clipe de răscruce ale societății românești, pe care ziaristul a știut să le gestioneze, să-și aleagă oamenii după bunele calități morale și profesionale.
Pe când toate erau „căzute în ideologia slavă, incultă și agramată”, Radu Macovei a atras în jurul redacției oameni de calitate din vechea gardă: Corneliu Lupașcu, prof. Virgil Țigănuș, dar și tinerii studenți, pe atunci, colaboratori ai revistei studențești „Orientări”: Claudiu Brânzan, Cătălin Negoiță și Dorian Dumitrescu…
Un alt episod memorabil, adus în atenție de Arhiepiscopul nostru este întâlnirea personală a Episcopului-vicar, pe atunci, dr. Casian Crăciun, nou-sosit la Galați cu ziaristul Radu Macovei. „Ziaristul Radu Macovei a fost prima persoană, care în luna februarie 1990, a bătut la ușa chiliei unui Străin, necunoscut de nimeni. Străinul de acum 33 de ani este cel ce vă vorbește astăzi… Bineînțeles, întâlnirea cu un ziarist de calibrul lui Radu Macovei, pentru un cleric cu așa răspundere, în 1990, îți dădea un vânt rece la coloană. Dar, ziaristul nu a venit ca investigator… Ne-am așezat și două ore am discutat aspecte culturale. Pe parcurs ce discutam, îl vedeam cum se luminează, cum se bucură. Mi-a strâns mâna și a spus doar atât: «Foarte bine! Sunt liniștit!». Și a plecat…”
Și Ziaristul a plecat ca să rămână, în Biserica Mamă în care s-a născut și care – alături de Colegiul de redacție, din care nu a lipsit ziaristul Grigore Lazarovici – a susținut mai multe proiecte pe care cotidianul „Viața liberă” le-a desfășurat cu Arhiepiscopia (Episcopie pe atunci) Dunării de Jos.
Unul dintre momentele evocate a fost înființarea revistei „Călăuză ortodoxă”, pe care a realizat-o în primii ani, în special, cu Violeta Ionescu și părintele Lucian Petroaia – redactori, Camelia Lupu, tehnoredactor, iar Claudiu Brânzan, cu misiunea de a macheta revista.
Arhiepiscopul Dunării de Jos nu a uitat un moment de referință, când, după patru ani și jumătate de la venirea la Galați, prin trecerea la cele veșnice a vrednicului Arhiepiscop Antim Nica (24 februarie 1908-1 mai 1994) a fost necesară asigurarea continuității, în Scaunul de la Dunărea de Jos, prin alegeri libere.
În zorii libertății noastră, ziaristul Radu Macovei a reprezentat la București – în cel mai înalt For Bisericesc – vocea mirenilor de la Dunărea de Jos și l-a propus în Scaunul de Episcop al Dunării de Jos pe actualul Arhiereu – Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
În acel context, „venerabilul nostru Patriarh Teoctist, în Colegiul mărit al Bisericii Ortodoxă Română, a auzit catalogul alegerii Episcopului Dunării de Jos, prin propunerea venită de la ziaristul Radu Macovei, directorul și fondatorul primului ziar din România postdecembristă, în prezența celor treizeci de deputați eparhiali. Pe atunci, Biserica era zgâlțâită din temelii, iar preoții și arhiereii erau alergați, pentru fapte imaginare… Venerabilul Patriarh Teoctist și Sfântul Sinod – între care erau și redutabilii mitropoliți Antonie Plămădeală și Bartolomeu Anania – s-au grăbit să-i strângă mâna ziaristului Radu Macovei”.
Evocarea ziaristului Radu Macovei din Săptămâna albă, concepută ca o „tainică șezătoare de aducere aminte”, a continuat la sala nouă a Muzeului Eparhial, „Sergiu Dumitrescu”, unde a fost întregită și pregătită „Colecția-memorial a presei din România postdecembristă”.
Spun întregită, deoarece, cu câteva zile înainte de momentul evocării din 24 februarie 2023, alături de distincțiile și diplomele ce definesc statura de ziarist, erou al Revoluției din decembrie 1989 și deputat în Adunarea Eparhială a domnului Radu Macovei sau adăugat, la cerere arhierească, mai multe și la fel de valoroase obiecte ce au aparținut regretatului ziarist Grigore Lazarovici (+ 10 noiembrie 2022). Sunt obiecte donate cu strângere de inimă de dr. Călina Lazarovici, care – locuind la celălalt capăt de țară – nu a putut participa la manifestare.
Dar, diplomele, medalilei, distincțiile care au fost așezate, recent, în expoziția-memorial a Muzeului Eparhial, dau mărturie despre profesionalismul și calitatea de bun administrator al unuia dintre fondatorii Vieții libere, profesor universitar, în ultima parte a vieții, deputat eparhial și erou în Revoluția din decembrie 1989, Grigore Lazarovici.
Revenind la evocarea celor 80 de ani de la nașterea ziaristului Radu Macovei, Gazda Mare a cerut ziariștilor, din vechea gardă, mici evocări de aducere aminte.
Printre lacrimi și emoții, doamna Viorica Macovei a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Casian și a amintit că toate arhiereștile cuvinte rostite sau scrise în volumul omagial: „Radu Macovei, mistuire pentru dăinuire”, apărut la Editura Eparhială, în 2021, constituie deja „un postament pe care este așezat soțul meu”.
Mulțumiri și emoții au venit din partea lui Radu Macovei-junior, fiul ziaristului Radu Macovei, care alături de Ionuț, fratele său, țin aprinsă candela cuvântului și dorința de a duce mai departe lucrarea înaintașului lor.
De asemenea, regizorul și scenaristul Serge Ioan Celibidache a mulțumit pentru că este părtaș la manifestarea de suflet, de la Galați, și pentru că bustul ziaristului Radu Macovei a devenit vizibil, prin expunerea sa, în cadrul Muzeului Eparhial.
Una dintre surprizele serii a venit din partea fotoreporterului Nicolaie Sburlan care a donat instituției mai multe fotografii ce ilustrează frânturi, mărturii din activitatea redacției „Viața liberă”. Prilej ca scriitoarea și ziarista Katia Nanu să-i aducă în memoria inimilor noastre pe toți ziariștii – adormiți în Domnul – care au scris pe răbojul timpului istoria unei clipe la „Poarta Porților creștinătății”. Au fost amintiți: ziaristul Grigore Lazarovici, Mariana Iliescu, Silvia Mihalcea, Dan Plăeșu, Ioan Palamiuc, Dimofte Bourceanu, Victor Cilincă, ultimul plecat pe drumul fără întoarcere…
Pe măsură ce ziariștii Claudiu Brânzan, Angela Ribinciuc și subsemnata am evocat momente memorabile dintr-o istorie de „Viață liberă” care, parcă, a ținut cât o clipă, participanții au vizionat filmul prezentat pe un ecran…
În amintirea acestei „tainice șezători”, subsemnata, în numele ziariștilor din Filiala UZPR „Radu Macovei” – Galați, am oferit Gazdei un ștergar tradițional din cel mai fin și autentic borangic. Și potrivit principiului „dar din dar se face rai!”, darul ziariștilor gălățeni a ajuns la prietenul gălățenilor – regizorul și scenograful Serge Ioan Celibidache, care prin gstul său a făcut Galațiul mai bogat. Marea absentă, dar motivată, de la evocarea de vinerea trecută a fost Ana Maria Negară, sculptor, care și-a dorit din tot sufletul să ajungă la Galați, dar care nu a reușit din motive de sănătate.
În contextul manifestării, o idee care s-a desprins – ca o concluzie – a venit de la Înalpreasfințitul Părinte Casian care a spus că ar dori „să fie realizat un tablou, în care să fie reprezentată triada: Radu Macovei, Grigore Lazarovici, Sergiu Dumitrescu – și care să definească mai bine identitatea amintitei săli” de la Muzeul Eparhial…
Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frățească, pregătită de doamna Macovei, și cu nădejdea că vom trăi și ziua în care cei trei prieteni vor fi, la propriu – pentru tinerele generații, modele de urmat în mersul istoriei presei și culturii la Dunărea de Jos. Vor rămâne semnatari veșnici ai istoriei unei clipe – care a durat jumătate de veac – purtători ai unei Lumini spre Înviere.
Maria Stanciu
Foto: Arhiva ADJ
Vasile Caburgan
