Iorgu Iordan a fost fiul Tudoscăi, înfiată de Ivan Penu, un bulgar care se stabilise la Nicoreşti, şi al lui Toader Toşcu Iordan, un grădinar bulgar trecut peste Dunăre pe când avea 18 ani. Iorgu Iordan avea să devină un nume sonor în branşa literaturii şi filosofiei, membru a numeroase asociaţii naţionale şi internaţionale de studii şi ştiinţe. Fiul unor analfabeţi, a fost lingvist şi membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române.
Născut pe 29 septembrie 1888 la Tecuci, între anii 1895 şi 1899, a urmat şcoala primară şi gimnaziul la Tecuci. După absolvirea Liceului „Costache Negruzzi” din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a universităţii din acelaşi oraş, între anii 1908 şi 1911, avându-i ca profesori pe Garabet Ibrăileanu şi Alexandru Philippide.
În timp ce urma cursurile Facultăţii de Litere, a frecventat şi cursurile Facultăţii de Drept. După ce şi-a obţinut diploma de licenţă, şi-a început profesia de om al catedrei, în licee din Galaţi şi Iaşi, iar în 1919 şi-a susţinut lucrarea de doctorat în filologie modernă, sub îndrumarea lui Alexandru Philippide. A fost profesor la Universitatea din Iaşi timp de 20 de ani, până în 1946, iar mai apoi profesor de romanistică la Universitatea din Bucureşti, în perioada 1946 – 1962. La începutul carierei sale universitare a ţinut câteva cursuri despre literatura italiană, fără a avea vreodată aşteptarea de la el de a fi un mare scriitor, recunoscându-şi lipsa talentului literar. De aici, şi surprinderea multora când, între anii 1976-1979, Iorgu Iordan şi-a scris Memoriile. Aceste Memorii nu tocmai literare – cum le aprecia Nicolae Manolescu – constau în abilitatea lui Iordan de a transforma amintirile într-un tezaur, în detaliile precise şi în complexitatea redactării portretelor unor personalităţi, precum A.D. Xenopl, Al. Philippide, Turdor Arghezi, Tudor Vianu, George Călinescu etc.
Afilieri şi activităţi
A înfiinţat şi a editat la Iaşi Buletinul Institutului de Filologie Română Alexandru Philippide, până în anul 1962 a fost director al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, şi Doctor honoris causa al Universităţii Humboldt din Berlin, dar şi al Universităţilor din Roma şi Montpellier.
A scris lucrări temeinice despre lingvistica românească şi cea romanică, preocuparea sa dintâi fiind, în special, aspectele moderne ale limbii române.
A îngrijit şi editat Letopiseţul Ţării Moldovei de Ion Neculce, opera lui Ion Creangă, a fost redactor al publicaţiilor Revue de Linguistique şi Limba română, iar împreună cu Alexandru Graur şi Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a Dicţionarului limbii române.
După anul 1945, Iorgu Iordan a devenit politician, membru al Partidului Comunist Român, fiind numit, pentru următorii doi ani, ambasador al României la Moscova.
Om de stânga, cu puternice convingeri legate de comunismul original, cel din 1948-1960, nu şi-a renegat niciodată firea, iar amintirea dogmatismului său din anii ’50, prelungită chiar şi după liberalizarea regimului, dublată de amintirea sa ca ambasador la Moscova, a făcut ca Iorgu Iordan să nu mai fie o figură frecventată şi de cei care nu făceau parte din disciplinele lingvistice. Acestea au constituit motivele cu care unii l-au repudiat într-un mod relativ facil.
Memoriile sale, o răsplată pentru Tecuci şi locuitorii săi
A trăit aproape un secol şi, deşi nu credea în valoarea literară a scrierilor sale, Iordan a simţit datoria de a-şi aşterne pe hârtii amintirile, ca răsplătire faţă de societatea care l-a format şi căreia i-a servit ca om de ştiinţă ce a devenit. A evocat oraşul natal, anii de şcoală, dar şi războiul şi şia caracterizat într-o manieră cât mai vizibilă părinţii. Tatăl, un om corect, echilibrat, disciplinat, iar mama, un amestec de elemente de tezaur lingvistic popular. Nu puţine sunt paginile dedicate celor care i-au marcat existenţa. Fără Philippide spune că nu ar fi însemnat nimic în mişcarea lingvistică a ţării, iar de la Ibrăileanu spune că a moştenit tot ceea ce poate exista în fiinţa sa mai bun şi mai frumos din punct de vedere uman.
Cu toate acestea, din amintirile universitarilor din Bucureşti, rămâne în amintirea colectivă ca un personaj morocănos, puţin bârfitor, dar care fusese om de ştiinţă emerit în anul 1962 şi căruia i se acordase Premiul de Stat în 1954 şi 1956.
Iorgu Iordan a murit pe 20 septembrie 1986, la Bucureşti. În semn de omagiu şi de recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul lingvisticii, în oraşul său natal, Tecuci, o şcoală gimnazială îi poartă numele.
