Daniel are 35 de ani şi 2 copii mici. O viaţă de sportiv caritabil (sau cel puţin aşa îl cunosc gălăţenii) şi un stil de a trăi sănătos. De doar câteva luni însă, durerile s-au ţinut lanţ, iar controalele efectuate au scos la lumină un limfom Burkitt care îi pune viaţa în pericol. Suma de 240.000 euro este necesară pentru a urma o serie de tratamente în străinătate. Gălăţenii sunt alături de el şi de soţia lui, Roxana, iar mai mult de jumătate din sumă s-a strâns în mai puţin de o lună. Impreună pentru Daniel, uniţi şi într-un continuu maraton, aşa a arătat comunitatea gălăţeană, şi nu numai, că viaţa merită preţuită şi că Daniel poate fi eroul maratoanelor noastre. Haideţi să îl cunoaştem pe Daniel!
Redactor: Unde eşti acum şi cum ai ajuns aici? Din orice punct de vedere ai vrea tu să ne spui…
Daniel Gafton: Acum sunt într-o zonă de acceptare, într- o zonă în care nu îmi mai pun întrebări de genul : “De ce mie? “ sau “De ce acum?” Nu merită nimeni să treacă prin aşa ceva, oricare om sau familia lui. Am învăţat să iau situaţia ca atare, să mă educ să rămân puternic şi să lupt cu această boală nemiloasă. Iau lucrurile cum mi s-au oferit, sunt dator să merg înainte, mie, familiei, Roxanei, soţia mea, care este îngerul meu păzitor, lui Dumnezeu şi bineînţeles comunităţii de câteva mii de oameni, care s-au mobilizat exemplar, care m-au ajutat să strâng o parte consistentă din suma într-un timp relativ scurt şi care m-au susţinut psihic foarte bine, chiar şi cu o vorbă bună, un gând bun sau o rugăciune. Sunt dator fiecăruia dintre ei cu o şansă la viaţă şi deşi mă aflu în această situaţie ingrată, mă consider totuşi norocos şi binecuvântat. O grămadă de alţi oameni nu au şansa pe care o am eu.
R.: Cum ai descoperit maladia aceasta?
D.G. : Undeva în octombrie, am făcut un RMN din cauza unor dureri de spate; acolo mi-a ieşit o hernie de disc şi nişte semne de exclamare din punct de vedere hematologic. Pe acestea din urmă, le-am eliminat iniţial cu nişte analize de sânge, însă de- a lungul lunii noiembrie am avut tot felul de semne clinice inexplicabile; am ajuns la o doamnă doctor gen “Dr House”, căreia îi mulţumesc, se ştie Dânsa. Mi-a recomandat un set complex de analize hemato, care nu prea mi-au ieşit bine, astfel încât în decurs de 3-4 zile apoi, eram la Bucureşti la Fundeni, internat.
R.: Noi am văzut ce poate face Daniel Gafton din oamenii pe care îi cunoaşte sau nu… din Galaţi şi nu numai ! Dar spune-ne tu cine este Daniel ?
D.G.: Daniel este un soţ, tată şi un familist fidel, dedicat; genul de salvator care se cam lasă pe el la urmă, o manieră nobilă, dar nu de fiecare dată sănătoasă, ca să fiu sincer; însă aşa am fost construit, nu regret nimic. Intotdeauna mi-a făcut plăcere să ajut, m-a hrănit acest lucru, mi-a plăcut să fac bine şi mai ales să nu fac rău. Sunt empatic, milos, săritor, fiind mai satisfăcut să ofer decât să primesc. Dar şi de primit primesc, să ne înţelegem:) , am învăţat în acest timp, că e o prostie să încerci să te descurci mereu singur şi că e o binecuvântare să ai de unde să primeşti ajutor, de orice fel, ajutor pe care să nu îl refuzi.
R.: Te consideri un norocos?
D.G.: Gândindu-mă la situaţia asta nenorocită în care mă aflu, tentaţia ar fi să răspund Nu. Însă ar fi un răspuns impulsiv şi superficial. În schema mare a lucrurilor , sunt foarte norocos, am o şansă concretă la viaţă, şi sunt binecuvântat să fiu înconjurat de nişte oameni de aur, care mă ajută şi sustin încontinuu în această provocare pe care mi-a dat-o Dumnezeu.
R.: Ştii că eşti eroul nostru! Doar dacă privim grupurile şi toată sinergia creată pentru ca tu şi familia ta să dispuneţi de banii necesari intervenţiilor necesare, ne dăm seama că avem în faţa noastră un om al familiei, dar şi un om al comunităţii din care face parte. Un OM iubit! Cum te vezi tu acum?
D.G.: Acum mă văd într- adevăr iubit, nu mă aşteptam la un aşa capital de imagine sincer. Până la urmă, sunt un om normal, care poate s-a implicat mai mult sportiv, social, însă nu cred că am făcut lucruri aşa extraordinare. Am ajutat de fiecare dată când am putut, aş face -o din nou fără să ezit, pentru oricine, pentru fiecare. Cred şi în karma, probabil energiile bune trimise de-a lungul timpului mi se întorc acum, însă nu mă aşteptam să se întample la un nivel atât de intens. Din nou, sunt binecuvântat.
R.: Spune-ne cum vezi comunitatea din punctul tău de vedere ? Cum o vedeai până acum şi cum crezi că ne-ai schimbat, pe noi toţi cei care am hotărât să fim alături de tine sub o formă sau alta
D.G.: Eu am avut în general încredere în oameni. Cred sincer în oameni buni, bine intenţionaţi (cu excepţia unor politicienti, poate). Odată cu această întamplare prin care trec, mi s-a reconfirmat că oamenii sunt realmente buni, empatici şi că dacă au un punct comun, un focus, ceva care să îi unească, pot face lucruri extraordinare împreună.
Cred că asta e cheia şi în social şi în politic într- o comunitate, să se găsească un om sau un ţel care să îi atragă pe toţi spre un scop comun. Neagu Djuvara spunea, din păcate , că ne aflăm în momentul salvării individuale (fiecare pentru el); din păcate, e parţial adevărat, însă cu nişte “magneţi sociali” care să ştie cum să atragă, să motiveze şi unească oamenii, comunitatea se transformă în ceva magic, ca drept dovadă, lucrurile care mi se întâmplă mie acum. Au avut nevoie doar de ceva în care să creadă cu adevărat şi iată ce minuni se întâmplă, mobilizări pe care nu le-aş fi văzut întâmplându- se la un asemnea nivel.
„Eu m-am schimbat deja mult şi încă n-am ieşit din coşmarul acesta. Pe viitor, voi fi mult mai mult focusat în a aduna amintiri, în a petrece şi mai mult timp cu oameni, în a nu mai judeca nimic, fapte sau oameni”
R.: Este viaţa despre ce lecţii avem de învăţat ? Despre cum să apreciem mai mult ceea ce avem ? Linişte, bucurii, sănătate, bani, oameni dragi alături ? Sau cum vezi tu viaţa acum ?
D.G. : Cu siguranţă DA, viaţa e o carte pe care şi-o scrie fiecare, mai bine sau mai rău. Partea bună este că deşi expoziţiunea e fixă, desfăşurarea acţiunii este destul de mult în mâinile noastre. Chiar dacă ne lovim de lucruri neprevăzute, avem liberul arbitru să reacţionăm într-un fel sau altul la ele. Eu m-am schimbat deja mult şi încă n-am ieşit din coşmarul acesta. Pe viitor, voi fi mult mai mult focusat în a aduna amintiri, în a petrece şi mai mult timp cu oameni, în a nu mai judeca nimic, fapte sau oameni. Voi căuta să ajut mai mult şi să las nişte lucruri concrete în urma mea, am nişte planuri. Clar viaţa trebuie privită cu mai multă lejeritate, acceptare, deschidere şi cu asumarea de a învăţa zilnic ceva nou, măcar despre tine. Un pic de introspecţie seara, nu strică niciodată.
R.: Ce putem să învăţăm noi din experienţa ta ? Invăţăm, cu siguranţă, să preţuim clipele de sănătate, să fim alături de oamenii care au nevoie de noi, să purtăm un gând bun unui om pe care poate nici nu îl ştim, dar despre care oamenii apropiaţi lui spun că e minunat (începând cu soţia ta)… ce ar mai trebui să învăţăm ?
D.G.: De învăţat este faptul că trebuie să fim empatici în orice condiţii, fără să judecăm. Nu ştii nicioadată din ce mediu şi cu ce bagaj vine omul din faţa ta. Indiferent cum arată, cât de bine îmbrăcat e, nu poţi judeca, neştiind povestea lui. Imi propun să ajut necondiţionat; bineînţeles că e mai sănătos să ajuţi cu o “undiţă , nu cu peşti gata pescuiţi”, însă de multe ori varianta a doua e mai confortabilă, rapidă şi satisfăcătoare. Ajutorul trebuie acceptat, indiferent în ce formă sau din ce direcţie vine. Soţiei mele îi voi fi veşnic recunoscştor, nu ştiu dacş aş fi putut face, câte a făcut ea în tot acest timp.
R.: Este viaţa despre luptă sau despre bucuria de a fi împreună ?
D.G. : Viaţa este despre ambele. Cum am spus şi mai devreme, fiecare are experienţa lui de viaţă, pe care o poate vedea ca pe o provocare, blestem, binecuvântare etc. Secretul, deşi e uşor de spus şi foarte greu de făcut, este ca în orice condiţii, să încerci să iei cât se poate ce e bun. Sunt atât de mulţi oameni necăjiţi, cu probleme pe termen lung şi care totusi răzbat prin viaţă, chiar cu zâmbetul pe buze. De la ei trebuie să învăţăm ce înseamnă lupta, bucuria de a trăi mai departe sau viata.
R.: Cuvintele acestea – împreună, uniţi, alături – probabil te caracterizează, din moment ce peste 6000 de oameni au ales să fie lângă tine. Cum te caracterizezi tu ?
D.G. : Îmi place să cred despre mine că sunt un om sincer bun, care nu vrea să facă rău în niciun context. Mai departe, las pe alţii să mă caracterizeze. “Ego, is not your amigo”. Mulţumesc.
Hai şi tu pe paginile FB dedicate vieţii : Împreună pentru Daniel Gafton, Uniţi pentru Daniel Gafton, Maraton pentru Gafton. Pagina GoFundMe este şi ea activă: