Cornel Gingărașu
Ca și vinurile, apele, în funcție de proveniență, mineralizare și gust, pot prezența savoare incredibilă. O băutură la mare modă, recomandată intens de specialiști și media… Dar cum o alegem ?
Primul reper este eticheta. Pentru apele minerale, detaliile compoziționale figurează clar, trebuie doar decodate. Începem prin reziduul uscat care este informația principală în alegerea apei. Reziduul exprimă nivelul de minerale rămas după evaporarea apei la fierbere. Dacă nivelul este sub 50 de miligrame, apa este foarte slab mineralizată, iar dacă este inferior lui 500 mg, este slab mineralizată. Între 500 și 1.000 mg este mediu mineralizată și în fine, un nivel de peste 1500 mg, este puternic mineralizată, bogată în săruri minerale ( calciu, magneziu sau sodiu). O apă cu un nivel inferior lui 150 mg este considerată ca o apă neutră pentru organism. Apele minerale slab mineralizate (plate) pot fi consumate cotidian și de toată lumea. Ele sunt recomandate inclusiv pentru bebeluși.
Apele mineralizate mediu sau bogate în săruri minerale sunt consumate mai ales pentru a combate o carență, precum un regim de efort sportiv, în cure sau vara, pe caniculă. Pentru acestea trebuie cerut sfatul medicului în caz de utilizare prelungită.
În finalul decriptării etichetei, verificați bine ca ph-ul să fie cuprins între 6,5 și 8. Mai mult, verificați nivelul de nitrați care nu trebuie să depășească 5 mg la litru. Chiar dacă anumite ape afișează un nivel al nitraților 0, nu uitați să verificați nivelul reziduurilor uscate.
Poate avea apa gust ? Prin definiție molecula de H20, adică apa nu are gust. De fapt savoarea apei este conferită de minerale. O apă bogată în calciu va avea un aspect fad, bicarbonatul dă o notă salină, o apă bogată în sulfați, un gust mai degrabă amar, magneziu oferă un gust picant, iar o apă bogată în sodiu va fi de nuanță iodată.
Poate surprinzător, specialiștii vorbesc și de o anumită textură a apei, folosind termeni ca „grasă” și „alunecoasă”. O apa grasă este cea a cărei savoare se simte persistent în gură, care se „lipește” de limbă, de palat și de papilele gustative care căptușesc mucoasă bucală. Apa lunecoasă este cea care nu „rămîne” în gură, nu are persistență.
Cum bem apa ? A venit momentul cînd ne așezam la masă. Aici apar recomandările :
-la aperitiv, e bine să servim o apa neutră, cu ph destul de slab. Aceasta permite „purificarea” mucoasei bucale și punerea papilelor în relaxare;
-aperitivele cer o apa mineralizată slab, cu gust spre pietros ;
-la felurile de mâncare se lucrează la nuanță. Evitați apele puternic mineralizate care ar putea modifică gustul mâncării. O apă „pietroasă”, salină sau ușor iodată se potrivește cu peștele sau fructele de mare. Apa mai picantă se asociază cu o bucate mai grase, iar carnea merge cu o apă bogată în calciu.
-la momentul desertului cel mai bine este să servim o apa gazoasă. Aceasta are avantajul de a „trezi” papilele gustative spre sfârșitul mesei. În același timp, prin conținutul subtil de sare adiționează cu diferitele savori și texturi ale desertului din foietaje sau creme. La deșerturile cu ciocolată, o apă bogată în magneziu va face o amplificare a notelor mai picante.
Un parametru important este temperatura apei. Ca și vinul, apa trebuie să aibă o temperatură potrivită. Evitați apa prea rece, frigul poate avea un efect anestezic local și poate anula percepțiile aromelor. În mod ideal, apa plată se servește la 14 grade Celsius iar apa gazoasă la 10-12 grade, pentru a nu se sparge bulele.
Deși poate părea o chestie „ușoară”, ca și oenologia (pentru vin), apologia (în limba română încă nu a fost încetățenit un cuvânt , francezii folosesc termenul „eaunologie„), are mulți adepți care abordează și analizează apa după multe criterii. Trei sunt cele mai importante: vizual, olfactiv și gustativ.
Și acum pare și mai imperativ îndemnul: pentru o viață sănătoasă beți cel puțin….
