Iacob Lahovary s-a născut la Bucureşti, pe 16 ianuarie 1846, crescând într-o familie cu patru fraţi şi două surori. A urmat cursurile şcolii de ofiţeri din oraşul natal, a continuat cu Şcoala Politehnică şi Şcoala de Stat Major din Paris, între anii 1864-1870, iar în 1870 şi-a luat licenţa în matematică la Sorbona.
A fost căsătorit de două ori, prima căsnicie fiind cu Elena Creşulescu, cu care a avut o fată, Elena. Cu cea de-a doua soţie, Alexandrina Cantacuzino, a avut doi băieţi, Iacob şi Leon.
A fost un om politic desăvârşit, şef al Marelui Stat Major, ministru de război şi al afacerilor externe.
Familia Lahovary are origini pur greceşti şi a ajuns în Valahia în anii 1700, reuşind să îşi menţină apogeul politic, prin filiera conservatoare care îi caracteriza, undeva până în apropierea Primului Război Mondial.
În 1872, Iacob Lahovary a publicat prima sa carte pentru pregătirea ostaşilor ce erau instruiţi în şcolile regimentare. În preajma Războiului de Independenţă din 1877, era profesor la Universitatea din Bucureşti, unde a predat calcul inifinitezimal şi mecanică. Unul dintre elevii săi avea să fie viitorul matematician celebru Gheorghe Ţiţeica.
Războiul de Independenţă avea să îl găsească şef al secţiei de operaţii de la Marele Cartier General, pe câmpul de luptă primind şi avansarea de la gradul de locotenent la cel de colonel.
Tranziţia de la militărie la politică, o reuşită
Lahovary şi-a dorit mai mult decât o carieră militară. A renunţat la pensie pentru a intra în politică, reuşind ca din anul 1891 să conducă Ministerul de Război timp de patru mandate. Până în preajma Primului Război Mondial, a fost cel care a realizat cea mai importantă reformă din cadrul armatei. A adus în ţară cele mai bune puşti ale vremii, Mannlicher calibru 6 mm, înlocuind flintele pe care armata le avea încă din anii 1870. Tot la iniţiativa lui Iacob Lahovary, s-a înfiinţat prima herghelie militară din ţară.
A fost o persoană cu temperament coleric, care nu a evitat niciodată un duel, aşa cum a fost cazul cu Al. Darvary, sau cele cu Al. Catargiu şi locotenentul I. Niculescu, din vara anului 1895. Motivele nu erau demne de seriozitatea unui duel. Neînţelegerile de la jocurile de cărţi, extinse până la o lansare la duel, spun multe despre temperamentul şi personalitatea lui Lahovary.
Decesul lui Lahovary, deplâns de o Europă întreagă
Ultima suflare şi-a dat-o la Paris, în anul 1907, când cancerul de intestin gros l-a răpus la vârsta de 61 de ani.
Ziarele din întreaga Europă au publicat nefericita veste a trecerii în nefiinţă a celui care a fost un abil diplomat şi un bun ministru de externe. Odată cu aflarea veştii, guvernul a decretat zi de doliu, iar viitorul prim-ministru al României, Take Ionescu, a scris: Ţara întreagă a suferit o pierdere prin moartea generalului care era una din figurile ei cele mai populare. Coroanele nu mai aveau loc în biserică, iar piaţa era neîncăpătoare de oameni şi flori. Poliţia a reuşit cu greu să menţină ordinea, formând în apropiere de Grădina Episcopiei un cordon de jandarmi pentru a potoli mulţimea.
La înmormântarea lui Iacob Lahovary au participat personalităţi marcante, precum prinţul Ferdinand, care avea să devină rege al României, şi regina îndoliată, care a depus o jerbă din trandafiri şi liliac.
Marile state ale Europei şi-au trimis diplomaţii să-şi exprime regretul, inclusiv otomanii, pe care îi bombardase cu 30 de ani în urmă, l-au trimis la priveghi pe ambasadorul Munir Paşa.
Datorită importanţei pe care au avut-o în decursul istoriei, mai mulţi membri ai familiei Lahovary au dat numele unor pieţe importante din ţară, străzi şi instituţii de învăţământ. În cazul lui Iacob Lahovary, acesta a dat numele unei străzi din centrul Galaţiului.
Meritele sale au fost recunoscute când numele de Iacob Lahovary şi-a găsit loc pe monumentul dedicat eroilor Războiului de Independenţă, dezvelit la Craiova, la 21 mai 1913.