Galaţiul, printre oraşele codaşe la calitatea serviciilor publice

* În ultimii 25 de ani, s-a investit foarte puţin în modernizarea reţelelor de distribuţie a apei potabile şi a energiei termice, iar de aici pierderile mari, care ne ard la buzunare * Prin comparaţie, la Alba Iulia, unde pierderile din reţelele de termoficare sunt „zero”, preţul gigacaloriei este de 130 de lei

Când discutăm despre calitatea unor servicii publice se iau în calcul eficienţa economică a activităţilor respective, tarifele şi gradul de acoperire sau accesibilitatea pentru un procent cât mai mare dintre membrii comunităţii. Potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) din Bucureşti, Galaţiul este în urma multora dintre marile oraşe atunci când se pune problema calităţii unor servicii publice cum ar fi distribuţia de apă potabilă sau serviciul de termoficare. Studiul la care ne referim face parte din proiectul „Benchmarking pentru servicii publice eficiente la nivel local”, implementat de IPP în parteneriat cu Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT) din Republica Moldova si Ukrainian Institute for Public Policy (UIPP) din Ucraina, cu sprijinul Black Sea Trust for Regional Cooperation. Studiul continuă seria rapoartelor de monitorizare asupra calităţii şi costurilor serviciilor publice de la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ din România, iniţiată de IPP în 2004, cu scopul de a pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument obiectiv de măsurare a performanţei autorităţilor locale în timpul mandatului.

Eficienţa distribuţiei de utilităţi, indiferent dacă ne referim la apă potabilă sau energie termică, se bazează, în primul rând, pe un procent cât mai mic de pierderi din reţele, pentru că pierderile mari din conductele de transport, înainte de branşament, sunt considerate pierderi tehnologice şi sunt incluse în tarife. Tarifele cresc atunci când cresc preţurile materiilor prime, al energiei sau carburanţilor, dar şi în cazurile în care, în lipsa investiţiilor în înlocuirea de conducte, pierderile tehnologice din reţele cresc şi este nevoie ca o majorare de tarif să acopere aceste pierderi.

În alte mari oraşe, pierderile de apă s-au înjumătăţit

Ponderea pierderilor de apă în reţea este diferenţa dintre volumul total de apă produsă şi pompată în reţele şi volumul total de apă care le este facturat consumatorilor. În cadrul unei analize efectuate la Galaţi în 2009, pentru volumul de apă facturat era introdus termenul de „apă care aduce venituri”. La Galaţi, pierderile sunt foarte mari, dar nu cele mai mari din ţară, pentru că şi în alte mari oraşe s-a investit puţin în înlocuirea conductelor ciuruite de rugină. Media naţională a pierderilor din reţelele de apă potabilă era, în 2013, de 38%, cele mai mari pierderi înregistrându-se la Piatra Neamţ (68%), Deva (55%), Bacău (54%), Călăraşi (54%). Dar sunt şi oraşe cu pierderi mult mai mici: la Craiova pierderile sunt de 17%, iar la Tulcea sunt de 23%. În studiul menţionat sunt date câteva exemple de oraşe în care pierderile au fost reduse consistent ca urmare a investiţiilor în înlocuirea conductelor uzate. La Iaşi, pierderile care în 2008 erau de 68% au scăzut la 28% în 2012. La Giurgiu, au scăzut de la 57% în 2012 la 26% în 2012, iar la Râmnicu Vâlcea, în aceeaşi perioadă, pierderile au scăzut de la 42 la 27%. În oraşul vecin, Brăila, s-a reuşit o scădere a pierderilor din reţele de apă potabilă, de la 46% în 2010, la  29%, în 2012. La Miercurea Ciuc, scăderea a fost şi mai spectaculoasă, de la 72% în 2008 la 15% în 2012.

Pierderile reale – cu 7% mai mari decât cele „oficiale”

În ceea ce priveşte Galaţiul avem o mică încurcătură, pentru că analiza IPP se bazează pe cifrele comunicate de primării şi în consecinţă se pare că avem de-a face cu cifre care prezintă o situaţie diferită de cea reală. Oficial, aşa cum sunt prezentate în studiul IPP (deci în versiunea Primăriei Galaţi), pierderile din reţelele de apă potabilă de la Galaţi au fost într-o continuă scădere, de la 46% în 2008 şi 45% în 2009, la 38% în 2011, dar au crescut din nou, ajungând la 42% în 2012. Aceste procente sunt cele comunicate de municipalitate. În realitate, ele sunt mai mari: pentru anul 2009, când era comunicat IPP-ului procentul de 45%, nivelul pierderilor era cu şapte procente mai mare. Potrivit unei analize aprobate în 2010 de Consiliul Municipal, în 2009, a fost pompată în sistem cantitatea de 36.562.576 mc de apă potabilă. Din această cantitate, numai 17.573.314 mc este consum de apă care aduce bani, restul, de 18.989.262 mc, adică 51,94%, fiind „apă care nu aduce venituri”. Din această cantitate, 9.183.389 mc (25,12%) sunt „consumuri tehnologice”, pierdute la uzinele de apă şi punctele de distribuţie. La astea, se adaugă alte pierderi, de 9.805.873 mc (26,82%), din care 6.639.386 mc (18,16%) sunt pierderi prin conducte de distribuţie, iar 2.144.425 mc (5,87%) pierderi de apă potabilă prin branşamente, înainte de apometru. Aşadar, pierderea era 52% şi asta datorită faptului că o mare parte din apa pompată în reţele ajunge în pământ, în condiţiile în care cea mai mare parte a celor peste 600 km de conducte sunt găurite de rugină. Durata de serviciu a unei conducte este de 25 de ani. În cadrul Proiectului ISPA au fost înlocuite o parte din reţele, dar insuficient. Problema este că aceste pierderi sunt reflectate de preţul plătit de gălăţeni pentru apa potabilă.

Locul 4 pe ţară la preţul apei potabile

Din punctul de vedere al preţului apei potabile, Galaţiul se află pe locul 3 între marile oraşe din ţară. În prezent, tariful este 4,36 lei/mc. Potrivit analizei menţionate, tariful mediu al apei potabile pentru consumatorii casnici în anul 2011 era de 2,29 lei/mc, acesta majorându-se cu 30% în 2012, la 3,28 lei/mc. Cel mai mare tarif la apă potabilă era la Buzău – 4,48 lei/mc, iar cel mai mic la Slobozia – 2,23 lei/mc. La momentul la care a fost realizat studiul IPP, Galaţiul era pe locul 4 pe ţară în „topul” celor mai mari preţuri la apă potabilă, cu un tarif de 3,93 lei/mc, după Buzău (4,48 lei/mc), Reşiţa (3,96 lei/mc) şi Târgovişte (3,95 lei/mc). La Brăila, oraş care ca şi Galaţiul este pe malul Dunării şi unde se prepară o mare parte din apa potabilă din apa brută de suprafaţă extrasă din fluviu, tariful era de 3,31 lei/mc. În alte două oraşe dunărene preţurile apei potabile erau şi mai mici, la Drobeta Turnu Severin era de 2,74 lei/mc, iar la Giurgiu de 2,7 lei/mc. 

Preţul gigacaloriei, corelat cu pierderile din conducte

Un alt serviciu public la care nu stăm prea bine în comparaţie cu alte mari oraşe este cel de încălzire în sistem  centralizat. La Galaţi pierderile au fost, pe bilanţul din 2013, de 42,7%, ceea ce la preţul de atunci al gigacaloriei însemna 11 milioane de euro. Ponderea pierderilor de energie termică din sistem este diferenţa dintre cantitatea de energie termică produsă în decurs de un an şi cantitatea de energie termica facturată consumatorilor în aceeaşi perioadă de timp. Media pierderilor de energie termică la nivel naţional este de 31,6%, în creştere faţă de 2009, când era de 29%. La Bucureşti, pierderile au ajuns la 28,56%, după ce crescuseră de la 23% – în 2005, la 27% – în 2007. La Galaţi pierderile sunt totuşi mai mici decât la Braşov (64%), Resiţa (63%), Târgoviste (57%) şi Deva (53%). La Brăila, pierderile erau de 50% şi cum se ştie sistemul de încălzire centralizată a ajuns la faliment, fiind închis. La Galaţi, cu CET-ul Electrocentrale şi Apaterm intrate în insolvenţă este foarte posibil să se întâmple acelaşi lucru.

Au fost şi oraşe în care prin investiţiile în modernizarea sistemului de termoficare au fost reduse pierderile. La Suceava, pierderile au scăzut la 35% după ce municipalitatea a investit 108 milioane lei în reabilitarea parţială a reţelelor şi construirea unei centrale în cogenerare de înaltă eficienţă. Au reuşit ca prin lucrări de modernizare să reducă pierderile şi muncipalităţile din Alexandria (de la 33% la 27%), Giurgiu (de la 33% la 26%), Piatra Neamţ (de la 25% la 20%) şi Zalău (de la 34% la 6%).

Sunt două municipii, Baia Mare şi Alba Iulia, care au „zero” pierderi în sistem. La momentul realizării studiului IPP, cu un tarif de 247 lei/gcal, Galaţiul era peste media naţională a preţului gigacaloriei pentru consumatorii casnici, care era de 220 lei/gcal, în uşoară scădere faţă de 2011 (227 lei/gcal). Extrem de sugestiv este faptul că cel mai mic preţ al gigacaloriei este într-un oraş cu „zero” pierderi din reţelele de termoficare, la Alba Iulia, unde tariful este de 130 lei/gcal. Alte oraşe cu un preţ foarte mic al gigacaloriei sunt Tulcea (150 lei/gcal) şi Bacău (155 lei/gcal).