Duminică, în a 27-a zi de proteste, aproximativ 50 de gălățeni au manifestat în fața Prefecturii, cerând demisia guvernului. Ca și la București, unde manifestanții au compus cu lanterne și hârtii colorate drapelul Uniunii Europene și la Galați manifestanții au transmis un mesaj pro-Europa, desfășurând un drapel imens al Uniunii, pe care era scris „Europa, noi ne-am trezit. La Galați lumina nu mai vine de la Răsărit”, o parafrază la o lozincă din România sovietizată a anilor 50, care dicta că „lumina vine de la Răsărit”.
Ca și la protestele din celelalte mari orașe, s-a cerut stoparea defrișărilor, prin scandări precum „Nu tăiați pădurile să vă faceți vilele!” și pancarte pe care scria „Stop defrișărilor”.
Foto Cornel Gingărașu