Consiliul Judeţean Galaţi şi Centrul Cultural Dunărea de Jos, în parteneriat cu Filiala Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România, au organizat astăzi celebrarea, la Galați, a Zilei Culturii Naționale.
Festivitățile au debutat, la ora 10.30, cu un concert oferit de Fanfara Valurile Dunării, în Parcul Eminescu.
Câteva zeci de gălățeni, printre care reprezentanți ai instituțiilor de cultură gălățene, scriitori, jurnaliști, profesori, dar și numeroși copii, s-au adunat în Parcul Eminescu, la statuia poetului național Mihai Eminescu, începând cu ora 10,30. Cu emoții pentru momentele ce urmau să fie dedicate poetului care a lăsat o mare moștenire liricii românești, cu flori și cu drapelul României în mâini, cei prezeți au recitat din poeziile marelui Eminescu, făcând astfel să răsune în centrul orașului, versurile eminesciene sensibile, actuale, emoționante și pline de dragoste.
La ora 12. 00, a avut loc la sediul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Domnească 61, în Salonul Artelor, lansarea de carte și lectură publică cu Victor Cilincă, membru al Filialei Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România, autor al volumului Abecedar istoric gălățean, publicat la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos.
Momentele de celebrare vor continua și săptămâna viitoare, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cu intervenții artistice în dorul liricii eminesciene, după cum urmează:
Sursă foto: Vasile Caburgan