Angers este un oraș din Regiunea Pays de la Loire, zona din jur mai fiind denumită și Anjou. Orașul s-a dezvoltat pe ambele maluri ale râului Maine, afluent al Loirei.
Orașul propriu-zis are aproximativ 150.000-160.000 locuitori, aglomerația urbană numită Angers Loire Métropole având 280.000 locuitori. Pe la 1.700 avea 30.000 de locuitori. Este, așadar, un oraș vechi.
Este cunoscut ca un important centru studențesc și industrial. Pe malul râului Maine se află Castelul Angers, a cărui construcție a debutat în secolul al IX-lea, și care adăpostește o impresionantă tapiserie masivă ilustrând Apocalipsa. Printre atracțiile turistice se mai remarcă Maison d’Adam (Casa Adam), Catedrala St. Maurice și Muzeul Jean Lurçat de Tapiserie și Artă Contemporană.
Foto: Cornel Gingărașu