FOTO & VIDEO. „Salonul Foto International Galați”. Proiecții despre ritualuri în Sicilia și Mexic și de ce iubim rockul

Cum era de așteptat, vernisajul primei ediții a „Salonului Foto International Galați” a avut un foarte mare succes la public, sala Galeriei „Nicolae Mantu” a UAP devenind neîncăpătoare pentru gălățenii pasionați de artă și în special de arta fotografică care nu au ratat această expoziție, în care sunt lucrări fotografii realizate de artiști fotografi celebri, precum pe Dina Bova (Israel), Brett Walker (Marea Britanie), Andrei Ianko (Rusia), Kerstin Kuntze (Germania), Giovanni Vidotto (Canada) sau Willem Kuijpers (Olanda).

„Chemarea, alegerea autorilor, a fost pe bază de criterii valorice și de poziție în ierarhia mondială în artă. Această expoziție este, cel puțin pe plan național, un fapt destul de important, pentru că în România cel puțin în ultimii 10 ani, au fost numai câteva expoziții de o asemenea amploare”, a spus artistul fotograf Cornel Gingărașu cu prilejul vernisajului.

Au fost prezentate și „hello messages” din partea unor artiști de peste hotare care au lucrări în expoziție.

În următoarele două săptămâni sunt programate patru proiecții de fotografie artistică.

Joi seara sunt programate la Galeria „Nicolae Mantu” două proiecții de slideshow-uri, despre Toscana și despre Munchen. Proiecția despre Toscana, intitulată „Et in Arcadia Ego”, are tema „viață, oameni, life-style”. Proiecția despre Munchen se numește „Uderground” și prezintă fotografii realizate la Metroul din Munchen.

 

Săptămâna viitoare este programată o proiecție despre ritualurile de „ziua morților” din Mexic și din Sicilia, fotografiile fiind realizate de artistul fotograf Sorin Frăsâna, din Galați și Willem Kuijpers, un celebru artist fotograf din Olanda.

Tot săptămâna viitoare este programată și o prezentare despre muzica rock, în care este vorba  de fapt de un nou concept intitulat de Cornel Gingărașu și Adrian Mociulschi „Presuasiune”. Vor fi prezentate fotografii realizate de Adrian Mociulschi care nu privesc spre scenă, ci spre public, pentru a surprinde efectul muzicii rock asupra iubitorilor genului, extazul pe care îl trăiesc la concert pasionații de rock. Altfel spus, argumente pentru „de ce iubim rock-ul”.

Va mai fi și o proiecție dedicată unui foarte important artist fotograf, Brett Walker, din Marea Britanie, care excelează în arta portretului. „Eu vreau să fac o prezentare a unui artist prezent în expoziție, Brett Walker, care are o serie de vreo 1.000 de potrete expresioniste extrem de interesante. Vreau să fac un slideshow cu lucrările lui și să discutăm despre fotografia expresionistă modernă”, ne-a declarat Cornel Gingărașu.

Datele la care vor fi programate proiecțiile vor fi comunicate din timp pe pagina de facebook a expoziției.

Foto: Arthur Florentin Antoniu

« 1 de 2 »

 

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*