„Decizia Curții Constituționale privind invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă pentru alegerile prezidențiale a inflamat nervii unora care, până mai ieri, strigau sus și tare să dispară din lumea politică formațiunea dirijată de acest personaj controversat. Acum, după decizia CCR, brusc, unora nu li se mai pare democratic și încearcă să dea vina pe PSD.
Internetul a fost inundat de frustrările reprezentanților partidelor de centru dreapta, aceștia uitând că 6 din cei 9 judecători ai Curții Constituționale erau în funcție la data la care PNL și USR preluau guvernarea în România.
Marcel Ciolacu a rezumat foarte clar mesajul în legătură cu această situație: „Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales. Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației”.
Dan Nica: „Românilor le spun clar și fără echivoc: electoratul trebuie să fie cel care să sancționeze derapajele politice, mesajele anti-UE/NATO și antisemite rostogolite de Diana Șoșoacă. Românii trebuie să voteze în cunoștință de cauză la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024!„, se arată într-un comunicat transmis de europarlamentarul Dan Nica.