Blocarea mai multor drumuri din judeţ şi problemele întâmpinate de traficul pe calea ferată obligă administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi să asigure cazarea mai multor zeci de siderurgişti, pe timpul acestei nopţi, la hoteluri din Galaţi. O măsură similară a fost luată şi iarna trecută.
„Este vorba, deocamdată, de 140 de oameni care vor fi cazaţi la hotel în această noapte, dar numărul lor poate varia, în funcţie de solicitările venite de la secţii. Aceştia sunt din toate zonele de producţie ale combinatului, navetişti în general. Cele trei hoteluri sunt Dunărea, Vega şi Galmondo”, ne-a declarat Dorian Dumitrescu, purtător de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi.
Zăpada şi viscolul au dus şi la întârzieri ale curselor-convenţie care aduc siderurgiştii în combinat, dar lucrurile nu au fost foarte grave.
„Au fost câteva întârzieri la convenţiile de la ora 14,00 şi s-a intrat în combinat pe la Tirighina, prin Poarta Sud, întrucât pe drumul spre Smârdan nu se putea ajunge. De asemenea, e mai greu în această perioadă cu expediţia vagoanelor cu marfă. S-a mai întârziat puţin, dar nu au fost probleme majore”, a mai spus Dorian Dumitrescu.
La celălalt obiectiv economic major al Galaţiului, Şantierul Naval Damen, situaţia este mult mai simplă: şantierul este închis de pe 19 decembrie până pe 5 ianuarie.
sa repare viaductul si sa demoleze casele de pe garofitei
Bravo !