UPDATE 1 iunie:
1 iunie vine cu o veste bună şi pentru părinţi: alocaţia copiilor va fi dublată.
Copiii vor avea alocaţii de 84 de lei. Preşedintele Klaus Iohannis va promulga astăzi legea care prevede dublarea alocaţiilor de stat pentru copii.
Alocaţiile mărite vor fi acordate începând cu luna iulie 2015.
20 mai 2015: Deputaţii au aprobat, astăzi, majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei. Decizia a fost luată cu 332 de voturi “pentru”. S-au înregistrat două abţineri.
Proiectul liberalilor primise aviz negativ din partea deputaţilor PSD din Comisia de Muncă, susţinând că nu sunt fonduri suficiente pentru majorare.
Amendamentul fusese propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Alocaţia de stat pentru copii rămâne o chestiune extrem de serioasă, a afirmat la Digi24, George Roman, director de programe „Salvaţi copii”. Rămâne de văzut şi de când se va aplica această măsură (cel mai devreme luna iulie), mai precis când vor simţi în buzunare părinţii români că alocaţia s-a dublat.
Măsura va intra în vigoare în cazul în care este promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.