La şedinţa de astăzi a Guvernului, ultima din actuala sesiune parlamentară în care executivul mai putea adopta ordonanţe de urgență, a fost aprobată o ordonanță de urgență potrivit căreia salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat şi a plafonului stabilit de Ministerul de Finanţe, dar nu mai mult de 12%.
„Astăzi, prin ordonanţa care presupune completarea OUG 83 privind salarizarea sistemului universitar şi preuniversitar, de care beneficiază cele 60.000 de cadre nedidactice, am pus o nouă prevedere prin care în administraţia publică locală, în limita bugetului şi a plafonului care a fost stabilit de către Ministerul de Finanţe, se pot majora salariile angajaţilor din administraţia publică locală, până la 12%”, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Salariile personalului nedidactic vor fi majorate cu 12% începând cu luna august a acestui an, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate astăzi de Guvern. De drepturi salariale majorate vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar, potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Astăzi, Guvernul a modificat Legea venitului minim garantat şi a decis decuplarea alocaţiilor copiilor de veniturile obţinute de membrii familiei, nivelul ajutorului social fiind calculat în prezent în funcţie de suma acestor venituri, ceea ce reduce beneficiul social ca efect al dublării alocaţiei de la 1 iunie.