Anul acesta trebuie să fie şi despre #faptebune pentru Miruna.
Miruna este o fetiţă de 4 ani din Galaţi care reprezintă o lume întreagă. O lume formată din toți cei care vor să o ajute să trăiască o viață cât mai aproape de ceea ce, noi știm că, ar trebui să fie normalitate pentru un copil, spun cei de la Romero care s-au hotărât să îi fie aproape.
„Miruna are SMA 1, amitrofie spinală TIP 1. O boală tare grea descoperită când Miruna avea doar 7 luni. 2.1 milioane de dolari costă viață Mirunei și ne-am gândit să intrăm în cursa ei” (Romero). Cum? Printr-o tombolă la care poate fi câştigată o maşină Dacia Logan.
„Miruna este proiectul nostru de suflet. Ne propunem să „o ținem de mâna” și să îi facem drumul puțin mai ușor. Un drum plin de terapii de recuperare zilnice în care ea se lase în grija și în experiența celor care o înconjoară, creditându-i cu încrederea că ei pot să o ajute.
Câștigă mașina oferită de Romero
Romero îi oferă Mirunei o mașină Dacia Logan în valoare de 10.000 de euro. Mașina va intra în tombola de pe grupul Facebook Save Miruna Sma1.
Intră în tombolă toți cei care vor să facă #faptebune împreună cu Romero. Cum puteți participa la tombolă? Donați 40 lei în contul Mirunei, alegeți unul din numerele disponibile între 1 și 5000 și suneți înscris automat la tombolă.
Cumpărați mai multe numere și aveți mai multe șanse de câștig.
Mașina se extrage imediat ce se vând cele 5000 de numere alocate.
#faptebune de la Romero
„Acțiunile noastre continuă ca un ecou al dorinței noastre de a multiplica binele acolo unde trăim. Credem că putem face cu toții o alegere: putem fi indiferenți sau putem contribui în mod pozitiv la ce se întâmplă în jurul nostru. Indiferența nu ne costă nimic, la urma urmei. Dar nici nu ajungem nicăieri dacă tot așteptăm să facă alții sau să ne pice din cer. Suntem foarte norocoși că ne-am adunat mulți suferinzi de idealism la Romero și grupul acesta se tot mărește. E o mulțumire extraordinară pentru noi să știm că am adus cuiva o bucurie sau că am dat o mână de ajutor cuiva care vrea să își îndeplinească un vis. E și ceva egoism aici, dar unul de bun augur, din care nu avem ce pierde. Ca echipă, suntem mulțumiți că jobul ne aduce satisfacții dincolo de salariul lunar. Proiectele sociale în care ne implicăm sperăm să se dezvolte, iar persoanele pe care le ajutăm acum să crească și să contribuie, la rândul lor, la dezvoltarea comunității. Ne va fi tuturor mai bine dacă ne implicăm, fiecare cum putem”, spune Roșca Dănuț, director general Romero
„Uneori este nevoie doar de o mică şansă”
Echipa Romero s-a mobilizat mereu pentru proiectele de implicare socială, atât la cele organizate de alte platforme comunitare, cum sunt maratoanele anuale sau diverse gale caritabile, dar și cu proiecte proprii, de suflet. Multe din ele s-au adunat sub denumirea simplă #faptebune. Olimpici, participanți la compeţii naționale și internaționale au primit sprijinul companiei, iar din 2018, firma Romero s-a alăturat unor cauze mai mari precum Maternitatea „Buna Vestire” și Spitalul pentru copii „Sfântul Ioan” pentru care au fost alocaţi bani doi ani la rând pentru aparatură medicală.
Poţi face şi tu #faptebune! In fiecare zi, în fiecare an! Save Miruna!