Concert caritabil pentru susținerea unei familii cu 12 copii din satul Cruceanu

În „Aula Magna“ a Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos“ din Galați a avut loc prima ediție a Concertului caritabil „Frânturi de zâmbete”.

Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru promovarea elevilor talentați, cu preocupări artistice, dar a avut şi un scop caritabil, de susținere sufletească și materială a familiei Hârțanu, formată din 12 copii și o mamă eroină ce trăiesc într-o casă cu numai două camere, în satul Cruceanu, din comuna Rădești.

Proiectul a fost inițiat și organizat de Centrul de tineret „Vox Juventis” al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați și s-a desfășurat în cadrul Concursului Național Cultural-Artistic „Unirea – Libertate și unitate” al Patriarhiei Române.

Programul prezentat de micii artiști a inclus melodii de muzică populară și muzică ușoară, dansuri tradiționale românești și grecești, precum și câteva scenete.

La plecare, în cadrul unor standuri cu obiecte hand-made, participanții au avut ocazia de a face o faptă bună și de a achiziţiona mărțișoare, felicitări, tablouri pictate de Mihaela Bâgu, elevă a Colegiului Național ,,Costache Negri” din Galați, precum și alte obiecte confecționate de copii din hârtie și din materiale textile, în tehnicile quilling și origami.

Fondurile adunate în urma acestui eveniment caritabil au fost dăruite familiei Hârțanu, pentru cumpărarea de rechizite, haine și alimente atât de necesare celor 12 copii.

Don't be selfish, share it on...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*