
Compania britanică Euroanswer și-a mărit cu 80 de posturi echipa centrului de la Galați, care număra acum 200 de posturi de lucru pentru proiecte de suport tehnic, gata să preia solicitările clienților rapid și eficient.
Referindu-se la extinderea operațiunilor în Galați, Paul Scanlon, CEO Euroanswer, a declarat că alături de Centrele operaționale din București și Skopje (Macedonia), Centrul Euroanswer din Galați joacă un rol important în strategia de dezvoltare a companiei pe plan regional: „Credem că tărie că oamenii sunt cea mai importantă resursa pe care o avem și principalul element al evoluției noastre, astfel că investim permanent în creșterea și în dezvoltarea echipei.
Adăugarea a încă 80 de posturi de lucru la Galați vine că o consecință firească a extinderii operațiunilor Euroanswer în România. Într-o industrie în continuă dezvoltare, Euroanswer iese în evidența prin profesionalism, servicii de înaltă calitate și o gamă variată de soluții pentru necesitățile clienților. Tindem spre perfecțiune în tot ceea ce facem și punem calitatea pe primul plan, indiferent de anvergură proiectului desfășurat”, a declarat Paul Scanlon (foto).
Abordând cu încredere potențialul pe care România îl oferă în domeniul „customer support”, compania Euroanswer, înființată în 2004 în Marea Britanie, a inaugurat Centrul din Galați în 2012. În prezent, Centrul Euroanswer din Galați deservește 5 proiecte de outsourcing în 6 limbi: română, engleză, rusă, italiană, franceză și spaniolă.
Printre facilitățile de care se bucură gălățenii care fac parte din echipa Centrului Euroanswer se află multiple oportunități de promovare și dezvoltare pe plan personal, atât în cadrul Centrului Euroanswer din Galați, cât și în cadrul altor Centre Euroanswer, un mediu de lucru plăcut, echipamente moderne și participarea sistematică la evenimente.
Din 2004 și până în prezent, Euroanswer a devenit un lider în servicii pan-europene BPO și ITO, care presupun externalizarea unor procese de afaceri. Cu sediul la București, Euroanswer dispune de 3 centre operaționale, la București, Galați și Skopje, care oferă clienților din peste 40 de țări servicii de „customer support” în 25 de limbi. De peste 10 ani, Euroanswer colaborează cu una dintre primele 5 companii IT la nivel mondial, oferind suport pentru 10 milioane de utilizatori în 10 limbi de circulație internațională. Business-ul Euroanswer crește cu 30% în fiecare an și, recent fiind semnate pe termen lung câteva contracte importante.