În 28 noiembrie 2022, la împlinirea a 159 de ani de la nașterea generalul Eremia Teofil Grigorescu (1863-1919), bujorenii și gălățenii l-au comemorat pe nemuritorul erou, acasă, în orașul natal Tg. Bujor, județul Galați.
Locul de întâlnire a fost în parcul central, unde generalul Eremia Teofil Grigorescu are înălțat un bust, opera sculptorului Nicolae Enea. Lucrarea de artă este realizată în piatră albă, în manieră clasică, bustul fiind dezvelit în 17 noiembrie 1977, potrivit unei Monografii a monumentelor de război din județul Galați.
Erau de față bujoreni de la cel mai mic cetățean, la primarul Ion Andone, subprefectul județului Galați Andra Costache, deputații Laurențiu Gîdei și Valeriu Onuț Atanasiu. Nu au lipsit ofițeri din Garnizoana Galați – Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „ Sfântul Andrei”, alături de Fanfara Militară din Garnizoana Focșani, MAI – Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi care au cinstit memoria celui comemorat, generalul Eremia Grigorescu.
Întâlnirea a debutat cu o slujbă de pomenire, săvârșită de pr. protopop Cezar Gagiu, de la Protopopiatului Tg. Bujor, Arhiepiscopia Dunării de Jos, alături de un sobor de slujitori, care s-au rugat pentru veșnica pomenire a celor care s-au jertfit, la Oituz și Mărășești, pentru ca visul „României Dodoloață” să fie împlinit.
După salutul primarului, tânăra Andra Costache a salutat participanții și a vorbit despre jertfa eroilor din Primul Război Mondial, despre statura generalului Eremia Teofil Grigorescu și despre însemnătatea victoriei din luptele de la Mărăști, Oituz și Mărășești.
Au fost la datorie voluntari ai Asociației „Danubiana, îmbrăcați în costume militare din I Război Mondial, în frunte cu doamna Antoaneta Crudu, președinta asociației gălățene. În context, col. (r) Aurelian Niculescu a descris costumul de epocă al soldaților și ofițerilor din Primul Război Mondial, spre încântarea copiilor și a tinerilor prezenți la comemorarea generalului gălățean.
Au venit cu un gând de recunoștință mai mulți școlari și liceeni din Tg. Bujor, alături de cadre didactice, între aceștia liceenii de la Liceul Teoretic „Eremia Grigorescu”, care și-a sărbătorit Ocrotitorul, și micuții și inimoșii elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 „Grigore Hagiu”.
Cu tot frigul, mai toți copiii, îmbrăcați în costume tradiționale – prin vers și cânt – au adus recunoștință generalului Eremia Grigorescu, cel care s-a născut în aceste locuri și care, alături de bravii săi soldați, „au scris gloria Țării”.
Născut la 28 noiembrie 1863, în cătunul Golășei, azi cartier al orașului Tg. Bujor, județul Galați, Eremia Teofil era al patrulea copil al familiei Grigorescu. Între 1870-1874, a urmat clasele primare.
Rămas orfan, viitorul general și-a urmat mama în Galați, la fratele matern Ion Cazacu, unde din 1874 și până în 1878, a urmat cursurile gimnaziale la Liceul „Vasile Alecsandri”, actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri” – Galați. S-a îndreptat spre Iași, la Academia Mihăileană, absolvită în 1881. Pentru un an s-a numărat între studenții la Medicină, pe care a abandonat-o pentru o crieră militară. Apoi, s-a numărat între absolvenții de Matematică de la Sorbona (1887-1889) și la doar 21 de ani devenea sublocotenent.
Revenit în țară, a îmbinat cariera militară cu cea de la catedră, ca profesor de matematică. În această perioadă a publicat lucrările: „Calculul probabilităților aplicat la gurile de foc” și „Studiul balistic al armei Mannlicher”.
Pe lângă funcțiile administrative, pe care le-a onorat în anumite perioade, cu onoare militară – verticalitatea costându-l de cele mai multe ori pierderea unor funcții lumești – lecția de istorie a generalului Eremia Grigorescu de la Oituz (1916) și Mărășești (1917) este de departe una dintre cele mai importante din istoria României Mari.
Faptele sale de arme, modul cum a știut să-și motiveze soldații, trebuie să fie exemplu și model pentru generațiile prezente și viitoare. „Pe aici nu se trece!” a fost deviza sa, iar victoria de la Mărășești din anul 1917 este considerată de istorici cea mai însemnată izbândă a Armatei Române, deși efectivele, dotarea tehnică și mijloacele de comunicație ale românilor erau mult inferioare inamicului german.
Entuziasmul înaintașilor noștri a fost și mai mare, pentru că odată cu înfrângerea germanilor în Moldova – singura provincie românească neocupată de străini – era înmormântă „trufia hoardelor lui Mackensen”, feldmareșalul german care își dobândise renumele de „spărgător de fronturi”, consemna savantul Nicolae Iorga, în ziarul Neamul românesc, 1919, citând notele de război ale generalului Grigorescu.
În scurtul timp care i-a mai rămas după Primul Război Mondial, generalul Eremia Grigorecu a fost onorat cu nenumărate distincții, cele mai înalte onoruri, inclusiv cu o sabie trimisă de Împăratul Japoniei, pe care sunt încrustate cuvintele: „Voi ați făcut gloria Țării!”.
După bătălia de la Mărășești, generalul Grigorescu și-a încurajat oștenii… „Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre – la Mărășești și Muncelu – năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară (Moldova n.n.). La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, ați smuls biruința cea mare, ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri, ați atras admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor românilor”, reținem din Istoria românilor a Academiei Române.
Pentru noi, gălățenii, pentru „întreaga Moldovă”, generalul Grigorescu, plămădit în pământul de la Dunărea de Jos și școlit la Iași și la Paris, este un simbol de tărie, este „Eroul curajului și al îndârjirii”, cum l-a descris Robert, un copil din Tg. Bujor.
Se știe că generalul Eremia Grigorescu a trecut la cele veșnice – pe 21 iulie 1919 – la doar 56 de ani, suferind de gripă spaniolă. Inițial, a fost înmormântat, potrivit dorinței sale, în Cimitirul de la Mărășești, pentru ca apoi să fie strămutat, alături de soldații săi, în Mausoleu de la Mărășești, unde, astăzi, își doarme somnul de veci.
Din relatările vremii, este de remarcat lipsa sa de mândrie care a fost invers proporțională cu măreția faptelor sale de arme și cu dragostea pentru pământul sfânt.
Reiese această calitate și din atitudinea și răspunsul pe care generalul Eremia Grigorescu l-a dat, imediat după terminarea Primului Război Mondial, când foștii săi profesori de la Iași (Petre Poni, A. D. Xenopol și alții) și gălățenii au luat hotărârea să facă o prescripție publică, pentru confecționarea unei „Spade de onoare”. Inițiativa a fost susținută de ziarul „Galații Noi”, astfel, „întreaga Moldovă” i-a oferit, în 11 noiembrie 1918, în aula Universității din Iași, „Sabia de onoare”, însemnată cu cele mai importante simboluri ale Moldovei. Sabia are garda terminată cu un vultur încoronat, iar pe una dintre părțile armei este Stema Moldovei care are încrustate trei diamante și două rubine. Mânerul este din os, iar pe o plăcuță sunt încrustate literele E.G. „Moldova pururea recunoscătoare”, iar pe cealaltă latură – „Mărășești, Oituz”!
Surse ale vremii relatează că evenimentul „îmbrăcase dimensiunile unei sărbători naționale”, sabia fiind înmânată de președintele Academiei Române, savantul Petre Poni.
În context, generalul Al. Averescu – pe atunci, comandantul Armatei Române – îi făcea observații lui Al. D. Xenopol, reproșându-i implicarea în organizarea prescripției publice pentru confecționarea „Sabiei de Onoare”, pentru Eroul de la Mărășești!…
Ca să stingă patimile, la auzul acestei vești, însuși generalul Grigorescu se adresează academicianului A. D. Xenopol: „Maestre, gândul Vostru mi-a înălțat inima. Rog însă ca sabia ce voiți a mi se dea să aibă o cât de mică valoare materială… Vă rog ca suma ce urmează a se aduna să fie destinată pentru înălțarea unei amintiri pe una din piețele Iașului, în cinstea scumpilor noștri ostași”.
Astăzi, generalul Grigorescu odihnește în sanctuarul Mausoleului de la Mărășești.
La 159 de ani de la nașterea Eroului tuturor românilor, în amintirea acestei glorioase pagini din istoria noastră, scrisă cu jertfă de sânge de generalul Eremia Teofil Grigorescu și oștenii săi, bujorenii au presărat pe mormântul lor imaginar, flori și recunoștință eternă.
În fond, Eroii nu mor niciodată, ei sunt pururea veșnici, iar datoria noastră este să ne rugăm pentru pomenirea lor din neam în neam.
Maria Stanciu
