Începând de sâmbătă, 7 iunie, numărul de telefon pus la dispoziţia consumatorilor este 021.9414, cu apelare gratuită din orice reţea, informează un comunicat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţi…
Spitalul Militar, singura instituţie din Galaţi interesată până acum de Programul Rabla
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” este singura instituţie din Galaţi care a fost acceptată până acum în cadrul Programului Rabla 2014 pentru persoane juridice, reiese din datele furn…
Gălăţenii, printre campionii la dat cu subsemnatul
Galaţiul şi Constanţa sunt judeţele din regiune cu cel mai mare număr de declaraţii fiscale cu termen final 26 mai depuse la Fisc, reiese dintr-un bilanţ realizat de Direcţia Generală Regională a Fina…
„Mereu tânăr, mereu activ!”, un proiect şi pentru Clubul Seniorilor
Fundaţia „Împreună”, în parteneriat cu Şcoala postliceală Christiana Galaţi şi Fundaţia Principesa Margareta a României, a lansat oficial proiectul „Mereu tânăr, mereu activ!”, finanţat prin granturil…
Soluţia „lupilor tineri” din economie. O lege antiţepari
Pe preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR), Vasile Priceputu, l-am cunoscut recent, la lansarea unui proiect pentru tineri la Galaţi. Un proiect ca alte zeci sau sute la…
Prognoză 2014: PIB-ul Galaţiului va creşte cu 2,1%, la 13.441 milioane lei
Este estimată o creştere a produsului intern brut al judeţului la 5.026 euro pe cap de locuitor Pentru acest an, specialiştii prevăd o uşoară creştere a economiei locale, Galaţiul fiind, în continuare…
30 mai – ziua bilanţurilor
Mâine, 30 mai, este ultima zi până la care trebuie depuse situaţiile financiare anuale şi raportările contabile la 31 decembrie 2013, informează Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi…
Există alternative la gazul rusesc
În perioada 26 – 28 mai 2014 se desfășoară la Galați întâlnirea Consorțiului de proiect pentru realizarea Masterplanului Rhin-Main-Dunăre pentru GNL (Gaz Natural Lichefiat). Proiectul „LNG Maste…
Schema de minimis care susţine angajarea tinerilor absolvenţi devine activă pe 6 iunie
Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POS DRU, aflată în directa sa coordonare, lansează schema de minimis prin care firmele vor primi subvenţii pentru angajarea tinerilor abs…
Unde este industria gălăţeană? S-a „privatizat”!
* În ultimii 14 ani, locurile de muncă în industrie au scăzut de la 55.455 la 29.000, iar numărul celor din administraţie s-a triplat, de la 3.170 la 9.067 de salariaţi. La finalul vizitei pe care a e…