La o săptămână de la ninsoarea și viscolul care au lovit zona centrală și nordul județului Galați, încă mai sunt zeci de mii de locuitori ai comunelor gălățene care nu au energie electrică.
Miercuri, la ora 13.00, nu erau alimentate cu energie electrică 18 localități: Corod, Pechea, Brăhășești, Barcea, Jorăști, Tg. Bujor (Moscu), Fundeni, Piscu, Foltești, Frumușița, Berești-Meria, Cavadinești, Suceveni, Cosmești, Tulucești, Grivița, Scânteiești și Măstăcani.
Viscolul din ianuarie a afectat numai 2.000 de abonați, din 3-4 comune
Este o situație incredibilă prin comparație cu ceea ce s-a întâmplat la viscolul din ianuare 2017, când au rămas fără energie electrică numai 14 sate aparținătoare a 3-4 comune. Iată cum stăteau lucrurile în ianuarie:
Pe 6 ianuarie, aproximativ 250 de locuințe din comuna Ivești rămăseseră fără energie electrică, fiind afectate 24 din cele 50 de posturi de transformare. Echipele Electrica lucrau la remedierea avariei, dar intervenția era îngreunată de viscol.
Pe 7 ianuarie, 1.000 de locuințe fără energie electrică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galați, Petrica Pațilea, au fost înregistrate deranjamente individuale sau colective și erau afectați de întreruperea alimentării cu energie electrică aproximativ 1.000 de abonați din localităţile: Scânteieşti, Fântânele, Aldeşti, Săseni, Prodăneşti, Puricani, Rugineni, Găneşti, Comăneşti, Cavadineşti, Huleşti, Vişina și Poiana. Electrica acţiona în teren cu un număr de 11 echipe pentru remedierea defecțiunilor.
Pe 9 ianuarie, parțial întreruptă alimentarea cu energie la Ciurești și Berheci. Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervențiilor, în acea dimineață mai era afectată parțial alimentarea cu energie electrică în satele Ciureştii Noi (comuna Bălășești) și Berheci (comuna Gohor).
În total, să fi fost vreo 1.500 sau 2.000 de locuințe care la viscolul din ianuarie au rămas fără energie electrică pentru câteva ore sau o zi întreagă. A fost reluată furnizarea chiar dacă a mai nins, a mai suflat viscolul, a fost ger. Acum, la 5 zile după ce n-a mai fost nici viscol, nici ger, pe vreme de primăvară, încă mai sunt zeci de mii de abonați care stau la lumânare.
Promisiunile celor de la Electrica: „până la finalul zilei vor fi realimentați toți consumatorii afectați”
Într-un comunicat al Electrica Muntenia Nord, prin care se anunță că în Vrancea au fost deja conectați toți consumatorii, ni e spune că „și în județul Galați s-au depus eforturi deosebite, s-a lucrat inclusiv pe timpul nopții, la lumina reflectoarelor, și estimăm că pană la finalul zilei vor fi realimentați toți consumatorii afectați”.
Iată și de ce nu vor fi alimentați astăzi toți consumatorii
Dar în comunicat este pregătit terenul și pentru explicarea motivelor pentru care nn-ar putea fi respectată această promisiune, „din cauza terenului inundat” sau pentru că unii proprietari de terenuri nu le-au dat voie echipelor de la Electrica să lucreze la remedierea defecțiunilor:
„Din totalul de 118 linii defecte la începutul perioadei de avarie, au rămas doar 4 linii de medie tensiune care afectează alimentarea abonaților. Intervenția la acestea este conditionată de accesul dificil din cauza terenului inundat, la care se adaugă dificultăti legate de acordul proprietarilor”, se spune în comunicat.
Potrivit documentului citat, sucursala SDEE Galați avea astăzi pe teren peste 300 de specialiști, organizați în 71 de echipe.