Toată lumea cunoaște și îndrăgește imaginea pufosului animal. Iepurele domestic european (pe numele lui elegant Oryctolagus cuniculus), a cunoscut după anul 1900, o serie de „aventuri” legate de încercări (anti)ecologice dezastruoase, exemple de situații în care oamenii au greșit și încercând să repare greșelile, le-au accentuat.
Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat cu îndârjire să manipuleze natura în favoarea sa, fără să-i pese de consecințe. Unele încercări au fost niște succese, dar, câteodată efectele au dus la consecințe grave, pe termen lung.
În această categorie, a acțiunilor biologice, s-a încadrat și seria de încercări de a controla populațional iepurii, folosind infectarea lor cu virusul mixomatozei. Această boală s-a răspândit în întreaga lume, inclusiv în România și îi obligă pe crescătorii și proprietarii de iepuri la măsuri sanitare și cheltuieli legate de vaccinări.
Prima raportate a mixomatozei datează din anul 1896 și aparține lui Giuseppe Sanarelli, un italian care lucra la Institutul de Igienă din Montevideo (Uruguay). El descrie mixomatoza ca o boală virală cu evoluție fatală la iepurii din specia Oryctolagus cuniculus. Identificarea și clasificarea acestuia ca poxvirus s-a făcut în 1927.
Episodul Australian. „Myxoma” a redus populația de iepuri de la 600 la 100 de milioane.
Specificitatea virusului pentru iepuri și faptul că este foarte agresiv pentru aceștia, au inclus virusul Myxoma pe lista agenților biologici utilizabili pentru controlul populației de iepuri din Australia. În 1950, virusul a fost răspândit deliberat în Australia, unde în primii doi ani de aplicare a acestei măsuri populația de iepuri a fost redusă de la 600 de milioane la 100 de milioane.
Apoi, prin selecție naturală, rezistența iepurilor a crescut progresiv, iar mortalitatea s-a redus la maximum 50 %. Aceasta va avea ca efect recrudescența populatiei de iepuri din Australia în următorii ani. Deci, scorul Om-Iepure a devenit 1 la 1.
Experimentul francez. Au fost decimați 90% din iepurii sălbatici
În 1952, boala este introdusă ilegal în Franța de bacteriologul Paul Armand-Delille, care reușește inițial să reducă iepurii de pe proprietatea sa. El a eliberat doi iepuri infectați care au răspândit ușor această boală. Armand-Delille spera că virusul se va opri din diseminare, dar în numai patru luni un teritoriu de 50 de kilometri pătrați a devenit „punct fierbinte”.
Tiparul epidemiologic din Australia s-a repetat și în numai doi ani au murit 90% din iepurii sălbatici din Franța.
Impact malefic
O situație similară s-a raportat în Marea Britanie, Olanda, Belgia, Italia și Spania. Virusul MYX s-a răspândit rapid în întreaga Europă, decimând iepurii cu o mortalitate de 95%.
Aceasta a avut un impact malefic asupra ecosistemelor. Virusul a produs o reducere până aproape de dispariție la populațiile de vultur imperial spaniel și de râs iberic, animale care se hrăneau cu iepuri.
Situația a devenit și mai dramatică după anii 1980, când o boală hemoragică produsa de un Calicivirus a început să decimeze iarăși efectivele de iepuri din Europa.
La acest moment proprietarii de iepuri ca animale de companie sau fermierii cu efective mai mari de animale, se confruntă cu măsuri de tip carantină și cu obligativitatea de a vaccina animalele.
Cornel Gingărașu, medic veterinar
