Shift lansează “Adevarul”, primul album din carieră
După o experienţă de 17 ani în lumea muzicală, Shift şi-a pus inspiraţia, amintirile şi visele în albumul “Adevărul”.
Compozitor şi producător de succes, Shift şi-a început drumul către topurile muzicale, în 2013, prin single-ul “Sus pe toc” (feat. Marius Moga), care l-a propulsat direct în playlisturile de radio, TV şi club, în care a rămas de atunci prin hituri precum “După ani şi ani” (feat. Vizi Imre), “Lejer”, “Rupem boxele (feat. Andreea Bănică), “Avioane de hârtie” (feat. Andra), “Norocos” (feat. What’s Up şi Connect-R), “Urcă şi coboară” (feat. Ruby) etc.
Shift tocmai a lansat primul său album, „Adevărul”, care contine 16 piese şi reprezintă un mix între underground şi pop
Astăzi, după numeroase colaborări de top, Shift lansează albumul „Adevărul”, material discografic la care a lucrat timp de doi ani şi a produs în total 60 de piese, din care a ales doar 16 pentru a le include pe materialul care prezintă un mix între underground şi pop.
Despre primul lui album, Shift mărturiseşte: “Am tot felul de nebunii în cap, pe care am vrut ăa le adun sub un singur nume – ‘Adevărul’, primul meu album, pe care şi eu îl aştept de multă vreme. E un album mixt, cu multe colaborări inedite, cu multe feat-uri cu prietenii mei din muzică. Nu au fost aleşi întâmplător, sunt persoane cu care am amintiri, am mai lucrat şi cu care sunt pe aceeaşi lungime de undă”.
respect