Actorul şi etnograful Paul Buţa: „Am reuşit să fac din Galaţi un centru cunoscut de măşti populare”

poza paul2Actor de comedie al Teatrului Muzical „Nae Leonard” (unde lucrează din 1993) şi cercetător etnografic la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Paul Buţa e cunoscut mai ales pentru măştile populare pe care le confecţionează şi pe care le-a dus în Veneţia şi alte oraşe europene. Născut pe 11 decembrie 1961, în satul Rai din judeţul Vaslui, a absolvit Academia de Artă din Chişinău – Facultatea de Artă Dramatică. Este căsătorit şi are doi băieţi.

Reporter: În ce spectacole îl pot vedea gălăţenii pe actorul Paul Buţa, la Teatrul Muzical, în această stagiune?

Paul Buţa: Pe lângă această premieră din luna martie („Curs de fantomodele”, n. red.), în care sper să joc cel puţin doi-trei ani, mai joc în comediile muzicale „Firfirică” şi „Săracul Gică”, aceasta din urmă fiind cea mai longevivă. În ultimii ani nu prea s-au mai montat spectacole muzicale, de aceea mă mândresc că am reuşit să pun în scenă „Cursul de fantomodele”. De fapt, am reuşit să pun nişte oameni în legătură, care, la rândul lor, au pus în valoare talentul oamenilor din „Muzical”. Era nevoie de un om care să pună în scenă nebunia balerinilor, şi asta a făcut foarte bine coregraful Edi Stancu. Actorii, de asemenea, prin textele pe care le-am oferit, au reuşit să-şi pună în valoare talentul. La fel şi soliştii, pe care i-am lăsat să-şi aleagă singuri ce vor să interpreteze, ce e reprezentativ pentru ei.

Reporter: Ce proiecte mai pregătiţi?

Paul Buţa: Mi-ar fi plăcut să fie mai multe proiecte de acest fel şi chiar în următoarea perioadă pregătesc alt spectacol de revistă, pe care l-am amânat doar pentru a nu pierde colaborarea valoroasă cu Edi Stancu, el neavând timp decât în această perioadă a anului. Astfel, având în vedere succesul comediilor muzicale, pregătesc o alta, o poveste adaptată la zilele noastre despre o familie trăsnită. Am citit şase texte de comedii pe care o să le adaptez. Ne vom face treaba şi cu colaboratori, pentru că avem puţini actori – sunt doar doi. Spre exemplu, au fost şi balerini sau membri ai secţiei Revistă care au primit roluri de actori. Spun asta sperând că poate anul acesta se rezolvă şi situaţia privind angajaţii, pentru că o comedie muzicală se face, în primul rând, cu actori.

Reporter: Mai vine lumea la teatru, lăsând divertismentul de la televizor?

Paul Buţa: E o alternativă la divertismentul de televiziune şi au ocazia să se convingă care e diferenţa. Dacă nu le oferi o astfel de alternativă, publicul nu are de ce să vină. Când vii într-o sală de spectacole, atunci vezi că una e când ţi se impun râsete în fundal la televizor şi alta, când vezi distracţia pe scenă. E o modalitate de a-i îndepărta de micul ecran şi o ocazie de a vedea cât rău ne facem stând numai la televizor. 

Reporter: Mereu aflăm că faceţi câte ceva, pe lângă atribuţiile obişnuite. În ce mai sunteţi implicat?

Paul Buţa: Un alt proiect, dar tot din sfera serviciului, este colaborarea cu Facultatea de Artă, iar părerea mea este că ar trebui extinsă, astfel încât orice examen de-al studenţilor să fie un spectacol gata de pus în scenă, la „Muzical” sau la „Dramatic”. Sau orice actor de la noi să aibă o dublură dintre studenţi.

Vreau să amintesc şi de colaborarea mea fructuoasă cu Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” (din Bucureşti, n. red.). Am ajuns să fiu aproape ca un salariat de-al lor, pentru că mă cheamă mereu la proiecte. La solicitarea lor, venită în urma invitaţiei Institutului Cultural Român, am reprezentat România, timp de câţiva ani, la Carnavalul de la Veneţia sau la alte manifestări din Europa. Până să ajung eu cu măştile mele la Veneţia, nimeni nu văzuse să scrie în cartea de onoare a Institutului, doar în trei zile, 204 oameni. Adică tot atâţia cât în cinci-şase ani de când România e invitată la Veneţia. Am şi avantajul că măştile sunt mai uşor de transportat decât, spre exemplu, un război de ţesut.

Am şi multe solicitări de participare la târguri, mi-e drag să particip şi să le şi organizez.

De asemenea, lucrez la câteva spectacole ale Ansamblului Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. În ultima perioadă, au jucat după scenarii pe care le-am scris eu. Anul trecut, am făcut un scenariu întreg după fragmente cunoscute şi altele mai puţin cunoscute de la nunţi. Toată lumea pune în scenă gătitul miresei, zestrea, dar eu am adus pe scenă, cu ajutorul ansamblului, şi un obicei aproape uitat, dar deosebit de frumos, despre iniţierea mirilor în taina căsniciei. De asemenea, va fi în curând un festival de folclor pentru copii, „Ca la noi la Covurlui”, şi vom pune în scenă inclusiv un obicei de constituire a cetei flăcăilor, ca să aducem şi ceva noutăţi pe lângă jocurile şi cântecele deja cunoscute spectatorilor.

În particular, cânt şi la nunţi, mă duc în opinci şi costum popular, împreună cu formaţia „Năzdrăvanii”, iar când zic „Rugăciunea mirilor” sau când iau colb de pe opinci şi îi dau miresei pe frunte, se bucură invitaţii că văd altceva. Şi eu mă bucur când văd că mai sunt oameni care vor astfel de lucruri la nunta lor sau când îi aud că vor să meargă în biserică îmbrăcaţi în costumul popular. Chiar unui mire, care nu avea straie tradiţionale, i-am împrumutat cămaşa mea de cununie, care are o vechime de vreo sută de ani.

Reporter: Sunteţi recunoscut pentru îndârjirea cu care ţineţi la tradiţii şi aţi recreat, la Şiviţa, o gospodărie autentic românească. Ce mai găsesc vizitatorii la „Vatra cu dor”, la mai bine de 9 ani de la inaugurare?

Paul Buţa: Se derulează acum, în zona noastră, două proiecte privind pescuitul şi o serie dintre activităţi se desfăşoară acolo. Dar mai ales în ce priveşte şcolile, acestea au ales să-şi desfăşoare foarte multe activităţi la Şiviţa, în sezonul cald. Au venit elevi şi din ţară, tocmai de la Oradea, dar şi din străinătate. Şcolile care derulează proiecte Comenius, unde au invitaţi din afară, îi aduc pe străini pe la Şiviţa, acolo pot să mănânce ceva în mod tradiţional, pot să lucreze cu obiectele din gospodărie, fără teama că sparg ceva într-un muzeu, pot să toarcă la fus, o chem pe mama Măriuţa de peste drum şi le arată cum se toarce, le astâmpărăm tuturor curiozitatea şi, mai ales, îi punem să facă ei singuri ceva. Chiar nişte liceeni au venit odată într-o expediţie, au stat la cort, acolo în curte, şi-au gătit singuri. Sunt oameni din Şiviţa plecaţi în străinătate de mulţi ani şi au venit special, din Franţa, să se pozeze cu muzeul.

Reporter: Reuşiţi să promovaţi în vreun fel „Vatra cu dor”?

Paul Buţa: Nu mai am momentan site, pentru că s-a întâmplat ceva cu cel care a  administrat site-ul, însă voi recupera informaţia într-un fel sau altul. Dar majoritatea şcolilor ştiu despre acest loc, mă caută la Centrul Cultural – nu pot eu de fiecare dată să-i primesc, din lipsă de timp. Nu e contracost, dar nici nu au de ce să plătească. Chiar m-am interesat, ca să iau bani de bilete îmi trebuie aprobări, sistem de iluminat, de alarmă. Şi atunci, nu-mi convine, rămân cu răsplata că fiecare dintre cei care vin vede ceva deosebit.

Reporter: Sunteţi culegător de folclor la Centrul Cultural. Nu e o meserie pe cale de dispariţie?

Paul Buţa: Mulţi spun că nu mai e nevoie, că ce-a fost s-a cules. E adevărat în mare parte, s-a imprimat, categoric, nu se mai găsesc melodii noi, însă nefericirea pentru judeţul Galaţi este faptul că la noi nu s-a făcut cercetare. Cercetătorii au preferat Bacăul, Botoşaniul şi alte judeţe din Moldova, însă Gura Dunării, mai puţin. Aşa că, iată, noi astăzi descoperim lucruri despre care foarte puţini vorbesc şi trebuie să le culegem aşa cum sunt şi să întregim patrimoniul cultural naţional. Şi încă mai avem ce culege. Chiar spunea cineva, aflat la Muzeul Astra din Sibiu: de unde măşti la Galaţi? La Galaţi e pata albă a folclorului. Dar iată că eu am descoperit că măştile erau folosite, mi-au zis profesori, învăţători, oameni cu responsabilitate. De exemplu, la Cudalbi se întâlneau două cete a câte 50 de mascaţi. Poţi să neglijezi şi să spui că în judeţul Galaţi nu erau măşti? La Priponeşti sau la Cavadineşti spuneau că erau „măscării”, îşi puneau ceva pe cap din blană de oaie. Şi când mă gândesc că, în nebunia mea, am reuşit să fac din Galaţi un centru cunoscut de măşti!

Reporter: Care e semnificaţia măştilor populare, ce le spuneţi celor care le cumpără?

Paul Buţa: Masca e clar de origine precreştină şi a avut un rol ritualic, în joc, îmbuna spiritele rele pentru ca sufletele să ajungă la cer sau pentru a îmbuna spiritele să plouă, să nu mai mănânce vârcolacii luna, apoi, de la caracterul ritualic s-a trecut, în secolele XVIII-XIX, la caracterul divertismental, cu măştile-personaj, fiecare întruchipând un caracter. Iar astăzi aproape au doar scop decorativ, nu îl mai au nici măcar pe cel de divertisment – le cumpărăm şi le expunem. Trebuie să spun şi ce au devenit azi, deşi lumea îmi reproşează de ce am spus şi asta – spun pentru că ţăranul român niciodată nu le-a expus pe pereţi.

Reporter: Cum aţi început să faceţi măşti?

Paul Buţa: Am început să le creez de nevoie, prin anii ’90-’91, destul de târziu, dacă mă raportez la activitatea mea în acest domeniu. Am numărat până acum, în funcţie de târguri şi festivaluri, cam 1.200 de măşti confecţionate. Am avut de pus nişte jocuri în scenă din această zonă – şi,  întrebându-ne ce să jucăm, am ajuns la concluzia că ne trebuie şi măşti. M-am apucat să fac una de moş şi una de babă, cum implica jocul de după nuntă, cum era obiceiul pe la noi. Şi m-a impulsionat dna Mariana Chiriţă, de la Tecuci, o mare iubitoare de folclor. Şi mergeam şi întrebam „aşa era masca?” – „Aşa era”, îmi spuneau „şi mai punea câte o patlagică în loc de nas”. Şi, încet-încet, aşa am lucrat, fiecare mască avea caracterul ei, nu era niciuna de pomană, cum se zice. Se folosesc pănuşi de porumb, câlţi sau cânepă, blănuri naturale, ochii – din nucă îi fac, iar fasolea – pentru dinţi, şi pene, exact aşa cum povestesc bătrânii. Singurele lucruri pe care nu le mai pot găsi sunt nuanţele – bătrânii le vopseau cu ierburi, acum culorile ies mai puternice. Dar nici oamenilor nu le mai place acum lucrul decolorat, aşa că, pentru a le expune, trebuie să le fac mai expresive.

Don't be selfish, share it on...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

6 Comments

  1. Geta Rosu says:

    Felicitari Paul !!!!!

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*