A fost sau n-a fost? Au fost o „mişcare populară” şi o „lovitură de stat”, devenite „revoluţie” prin demantelarea comunismului

FOTO 2: SERGIU TOFAN

FOTO 1: SERGIU TOFAN

Nici după 25 de ani nu am primit un răspuns argumentat la principala întrebare în legătură cu evenimentele din decembrie 1989, dacă a fost revoluție sau lovitură de stat. Avem în continuare două răspunsuri, ambele susținute cu argumente și orice dezbatere pe această temă riscă să rămână fără o concluzie atâta timp cât ambele puncte de vedere sunt susținute, în general, de pe poziții ireconciliabile. De fapt am avea nevoie de adevărul istoric, nu de un răspuns la această întrebare.

Am întâlnit și un punct de vedere, pe care îl consider cel mai avizat, pentru că îi aparținea unui istoric gălățean care participase direct la schimbările politice din decembrie 1989. Este vorba de regretatul prof .univ. dr. Sergiu Tofan (foto 1), care a făcut parte din primul Comitet Provizoriu de Uniune Națională format la Galați imediat după „abdicarea” lui Ceaușescu. Profesorul Tofan s-a stins din viață la începutul anului 2011. În decembrie  2010,  mi-a acordat un interviu în care am discutat și despre acest subiect sensibil: “A fost sau nu a fost revoluție?”

Sergiu Tofan era o voce autorizată în analiza doctă a revoluţiilor şi mişcărilor politice. Preda cursul de „Filozofie Politică” în cadrul Catedrei de Sociologie-Filozofie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi era autorul volumelor „Ştiinţa politicului – de la real la ideal” (1999) şi „Heidegger – 3 eseuri despre putere” (2009).

În opinia sa, în analiza schimbărilor politice din decembrie 1989 nu trebuie aplicată disjuncţia, că a fost ori „revoluţie”, ori „lovitură de stat”, pentru că de fapt evenimentele din decembrie 1989 au avut trei componente, o „mişcare populară”, spontană, produsă de nemulţumirile populaţiei, peste care s-a suprapus o „lovitură de stat” pusă la cale şi realizată de conducerile Armatei și Securității, aceste două mişcări fiind urmate de un proces de demantelare a regimului comunist care poate fi numit „revoluţie”, pentru că până la urmă s-a ajuns la pluralism politic, la democraţie parlamentară şi economie de piaţă.

Trei în unu – mişcare populară, lovitură de stat, revoluţie

Regimul comunist represiv, condus de „clanul Ceauşescu”, nu putea fi demolat decât din interiorul sistemului şi acest lucru s-a şi întâmplat în decembrie 1989, când conducerile Armatei şi Securităţii au refuzat să mai reprime mişcările de stradă de la Timişoara şi Bucureşti, dar nu pentru trecerea României pe calea reformelor din Europa de Est, ci pentru că după o astfel de reprimare a mișcărilor populare pasul următor ar fi fost decimarea de către Ceauşescu a conducerilor Armatei şi Securităţii:

„Consider că moartea lui Milea este un punct nodal, momentul în care au ieşit la iveală defecţiunile esenţiale din cadrul sistemului. Doina Cornea era în afara sistemului, Mircea Dinescu era în afară, lumea care a vrut să îl apere pe Laszlo Tokes era în afară de sistem. Odată cu moartea lui Milea, despre care nu se poate spune că nu a fost un activist obedient şi foarte limitat în ceea ce priveşte viziunea lui asupra politicii, tot ce ştiam eu despre el nu îl favoriza, dar cert este că moartea sa a fost un semnal pentru conducerea Armatei şi a Securităţii de a se debarasa de Ceauşescu.

Mişcarea populară putea fi reprimată. Sunt convins de lucrul ăsta, pentru că şi Armata şi Securitatea aveau mijloace pentru a reprima această mişcare, dar la momentul acela şi-au pus întrebarea <<Bun, o reprimăm şi ce se va îmtâmpla a doua zi cu noi şi până unde o să mergem cu obedienţa faţă de Clanul Ceauşescu>>. Evident că ei nu şi-au pus problema unei mişcări populare, să se treacă la democraţie, la pluralism, la economie de piaţă. Nici vorbă de aşa ceva.

Se încerca doar eliberarea sistemului de dominaţia familiei Ceauşescu. Şi aici nu era vorba doar de cuplul prezidenţial, ci de clanul Ceauşescu. Nu era minister care să nu aibă ca ministru sau ministru adjunct, un frate, un cumnat. Ilie Ceauşescu era prim adjunct la Ministerul Apărării şi şeful Consiliului Superior Politic, era un fel de secretar de partid pe întreaga armată, avea o funcţie capitală. Un ministru adjunct la Agricultură era frate cu Ceauşescu, Ion Ceauşescu. Florea Ceauşescu era la <<Scânteia>>. Familia Bărbulescu stăpânea judeţul Olt. Marin Ceauşescu conducea reprezentanţa comercială la Viena.

Decizia capilor Armatei şi Securităţii, şi aici mă gândesc în mod clar la Stănculescu şi Iulian Vlad, a fost de a da, practic, o lovitură de stat. Eu cred că problema asta, <<revoluţie>> sau <<lovitură de stat>>, nu mai trebuie pusă aşa, sub forma disjuncţiei, ori una, ori alta. A fost şi una şi alta. S-a început cu o mişcare populară, spontană, produsă de nemulţumirile adunate de români cu anii, a fost şi o lovitură de stat pusă la cale şi realizată cu succes de Armată şi de conducerea Securităţii, asta este, chiar dacă nu ne convine, urmată de un întreg proces de demantelare a regimului comunist, proces care se poate numi o <<revoluţie>>, pentru că până la urmă s-a ajuns la pluralism, la democraţie parlamentară, privatizare etc.”, declara în 2010 Sergiu Tofan.

unnamed (16)„Au încercat să păstreze maximum posibil din sistemul comunist!”

În anii care au urmat, chiar până în zilele noastre, ne-am confruntat cu efecte ale mentalităţilor conservatoare ale celor care au venit la conducerea României în decembrie 89 şi care, din nostalgia lor foarte sinceră faţă de comunism, nu au putut pune în practică măsurile de reformă adoptate în toate celelalte ţări foste comuniste:

„Sigur că echipa care a preluat puterea, <<civilo-militară>>, sau <<militaro-civilă>>, în frunte cu Ion Iliescu, a avut o mentalitate şi o atitudine profund conservatoare. Ei au încercat să păstreze maximum posibil din sistemul comunist. Şi foarte multe probleme cu care ne confruntăm astăzi se explică prin această mentalitate conservatoare, pentru că multe lucruri care se puteau schimba mai uşor la început, nu s-au schimbat.

În cei 10-11 ani cât a fost preşedinte, Ion Iliescu a fost omul care, a ţinut pe loc România, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în celelalte ţări foste comuniste. Lucrul ăsta nu i se poate imputa, pentru că aşa era el. El a fost comunist, a fost plebiscitat de popor la alegerile din 20 mai 1990, iar după aceea a fost un conducător legitim, pentru că a fost votat de popor”.

Definițiile din DEX

Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) definește cele trei tipuri de acțiuni.

Potrivit DEX, o „mișcare populară” este o „acțiune care antrenează un număr mare de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun” și în același timp o „acțiune (organizată) de masă, cu caracter revendicativ; agitație, revoltă, revoluție”.

Definiția „loviturii de stat” este „acțiune rapidă urmărind răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de către grupuri de personae”.

O „revoluție” este descrisă în DEX ca fiind o „schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți”.

 

  

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*