A fost lansată la Galați „SmartRoadSense”, aplicația care semnalează gropile din carosabil

În Aula Magna de la Facultatea de Inginerie din Galați, a fost prezentată, de către reprezentanți ai Universității din Udine, Italia și ai Universității „Dunărea de Jos” aplicaţia „SmartRoadSense”, care măsoară starea tehnică a drumurilor, furnizând informaţii despre existenţa de gropi sau denivelări ale şoselelor parcurse de şoferii utilizatori. Pe baza informaţiilor, autorităţile pot concepe strategii pentru întreţinere şi refacerea străzilor.

Aplicația, la care au lucrat, timp de patru ani, zece cercetători de la Universitatea de Studii din Urbino se deosebește de alte aplicații de trafic existente prin faptul că dacă la celelalte aplicații existența unei gropi din carosabil trebuie să fie raportată de șofer sau pasager, această aplicație înregistrează singură existența denivelării.

Profesorul Alessandro Bogliolo, de la Universitatea de Studii din Urbino, a precizat că este de ajuns să fie instalată aplicația pe smartphone și să fie lăsată deschisă în timp ce se merge cu mașina, iar toate gropile peste care se trece vor fi menționate pe o hartă online.

„Dorim să implicăm publicul, cetățenii să contribuie la sustenabilitatea drumurilor și infrastructurii drumurilor. Așa că luăm avantajul telefoanelor inteligente care conțin diferiți senzori cum este accelerometrul și pot simți vibrațiile mașinii, iar în acest fel putem înregistra date despre drumuri, fără intervenția utilizatorilor prin această aplicație. Datele sunt colectate în anonimat și sunt adunate într-un server și sunt calculate și studiate pentru a îmbunătăți infrastructura șoselelor.

Informațiile sunt gratuite și oferite tuturor. Poate să le acceseze orice cetățean, sunt deschise publicului, precum și instituțiilor publice. Diferența față de alte aplicații este că de obicei aplicațiile oferă oamenilor șansa de a se plânge de anumite lucruri, dar această aplicație măsoară practic toate denivelările, problemele din infrastructură, alte aplicații doar le semnalizează. Această aplicație și măsoară și transmite mai departe informațiile”, a spus Bogliolo.

Ciprian Vlad, conferențiaru universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” a precizat că aplicația oferă gratuit informațiile privind gropile de pe șosele și în condițiile în care aceste informații sunt reactualizate la fiecare șase ore, practic, este realizată, în timp real, o hartă a problemelor de infrastructură rutieră.

„Este un fapt unic în cadrul universității noastre, suntem cu adevărat încântați să găzduim acest eveniment și sperăm că în sfârșit o aplicație de cercetare va avea și finalitate prin punere în practică, mai ales pentru monitorizarea stării drumurilor, cel puțin din orașul Galați, dacă nu și din județ. Colaboratorii universității, atât cei din Italia, cât și ceilalți membri ai proiectului, au fost deja și au înștiințat primăriile din județul Galați. Sperăm că vom începe o colaborare cu administrațiile locale prin punerea în aplicare a acestei aplicații”, a declarat Ciprian Vlad.

 

Don't be selfish, share it on...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*