ANUNȚ – DE PRELUNGIRE A SESIUNII PENTRU DEPUNEREA CERERILOR DE PROIECTE ÎN CADRUL SDL GAL TECUCI SUD EST…
Trei persoane reţinute la Galaţi pentru exploatare sexuală
Timp de trei ani de zile, patru fete, două minore şi două majore, au fost exploatate, prin obligare la practicarea prostituţiei atât pe teritoriul României cât şi în Spania, Italia, Danemarca şi Marea…
VREMEA la Galaţi. Ne aşteaptă temperaturi de 10 grade Celsius!
10-12 grade Celsius prognozează ANM pentru mijlocul săptămânii viitoare. Asta după ce azi, 25 ianuarie 2019, scăpăm de codul portocaliu de polei. Incă o zi mai îngheţăm, apoi sperăm măcar să ne dezghe…
FOTOGALERIE: Gălăţenii au înfruntat frigul şi poleiul şi au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române
Oraşul, devenit patinoar veritabil în zorii Zilei Unirii Principatelor, a găzduit astăzi, 24 ianaurie 2019, în jurul prânzului, evenimentele dedicate Unirii Mici. Statuia domnitorului Alexandru Ioan C…
Fraude informatice de aproape 500.000 USD. Şapte bărbaţi au fost reţinuţi
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Galați, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., având sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a C…
Manifestările de Ziua Unirii Principatelor, mâine de la ora 12.00. Vedeţi ce străzi vor fi închise
Primăria Municipiului Galaţi anunţă că joi, 24 ianuarie 2019, la Galaţi manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor încep la ora 12.00 şi se încheie la 15.30. Programul evenimentului: Biserica ”…
Convocatorul sedinţei ordinare a C.J. Galaţi din 29 ianuarie 2019
PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 148 din 23 ianuarie 2019 privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru marţi, 29 ianuarie 2019, ora 1430, la sediul Consiliului Judeţean Galaţ…
Lansarea proiectului „ Dezvoltarea de servicii noi în cadrul S.C SEIFCAR S.R.L ”
Lansarea proiectului „ Dezvoltarea de servicii noi în cadrul S.C SEIFCAR S.R.L ”…
Q & D EUROPEAN BUSINESS IDEAS SRL: Lansarea proiectului „Achiziţii de echipamente specializate pentru dezvoltarea de noi servicii ”
Q & D EUROPEAN BUSINESS IDEAS SRL: Lansarea proiectului „Achiziţii de echipamente specializate pentru dezvoltarea de noi servicii ”…
Joi, circulaţie închisă la Galaţi. Românii sărbatoresc Ziua Unirii Principatelor Române
Joi, 24 ianuarie 2019, este zi liberă pentru bugetari, numai bună de sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române. Primăria municipiului Galați anunță şi ea că joi, 24 ianuarie 2019, pentru buna desfăș…