Sâmbătă, 1 iunie 2019 și duminică, 2 iunie 2019, în intervalul orar 9-16, în parcarea SELGROS Cash&Carry Galați, Liceul Tehnologic Dumitru Moțoc organizează concursul regional gastronomic de creație culinară pentru elevii de liceu:
,,Azi Ucenic, mâine Chef ! ” ediția a II-a 2019
Concursul se află pe agenda de activități din cadrul proiectului educațional OSPITALITATE MARCA ROMÂNIA, cuprins în CAERI 2019, la secțiunea Domeniul Tehnic, nr. 1254
Preparatele vor fi realizate de cei 10 finaliști: 4 elevi de la Liceul Tehnologic ,,Dumitru Motoc” Galaţi, 2 elevi de la Colegiul Tehnologic Cumpăna-Constanţa, 2 elevi de la Colegiul Tehnic Costin D. Neniţescu Brăila, 2 elevi de la Scoala profesională nr. 2 CAHUL, Republica Moldova . Alături de aceste preparate, vor fi realizate și preparate de cei 3 CHEFI, invitaţi în comisia de evaluare a concurenţilor .
Concursul va fi jurizat de decanul Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor dna prof.dr.ing Vizireanu Camelia, echipa de degustători ai facultăţii, coordonată de conf.dr.ing. Gabriela Iordăchescu, și de dl director Selgros Galati, Sorin Necula.