Inspectate de ministrul turismului, plajele din Neptun şi Mamaia par să fie gata pentru 1 Mai, data tradiţională de deschidere a sezonului estival. Gurile rele spun că doar o cosmetizare de luat ochii s-a făcut pe plaje, pentru că vizita lui Cristian Petrescu, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului era deja anunţată, iar omului de stat nu îi puteau fi arătate nişte ruine.
Anul trecut litoralul a primit – pe 1 Mai – în jur de 25.000 de turişti, cifră care se pare că va fi egalată de amatorii de aerosoli de anul acesta.