Vezi ce substanțe au descoperit polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Oancea împreună lucrătorii vamali au descoperit, ascunse în bagajul personal al unui cetăţean grec, 215 fiole de substanţe dopante cu grad mare de risc. Descoperirea a fost făcută joi seară, când s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru a intra în ţară, Panagiotis M., cetăţean grec, în vârstă de 46 ani, călătorind ca pasager într-un autocar care efectuează curse regulate pe relaţia Chişinău – Atena.

„Având la bază valorificarea unei informaţii aflate în lucru, colegii noştri au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor pasagerilor şi a mijlocului de transport. În urma controlului efectuat, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunse în bagajul aparţinând cetăţeanului grec, 215 fiole cu substanţe dopante (110 fiole SUSTAMED, 70 fiole TESTOSTERONE C, 10 fiole AQUATEST şi 25 fiole HYGETROPIN), toate fiind incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii substanţelor interzise în vederea confiscării de către inspectorii vamali şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 30.000 lei”, a declarat cms. Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Galați.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*