Un cutremur de gradul 7 ar spulbera zeci de case și blocuri (3). Pe lista „demolărilor”, multe încurcături

FOTO:VASILE LUPU

STR.Domnească 24- FOTO:VASILE LUPU

Lista celor 71 de clădiri care trebuie demolate demonstrează că funcționarii de la primărie care au actualizat-o nu prea știu pe ce lume se trăiesc. La poziția 7 din listă apare Arena de Box, demolată deja. Pe listă sunt și imobilele de pe Cuza Vodă nr. 23 și de pe Eroilor nr. 1 , care de asemenea sunt demolate, primul din 2009, al doilea de prin 2010. Cele două imobile au fost revendicate, la Judecătoria Galați, de către niște fantome „în carne și oase”, de fapt personaje care nu existau în realitate. S-a întâmplat asta în două cazuri celebre în care a fost implicat numele avocatului Mihail Boldea. Imobilul de pe Cuza Vodă nr. 43 a fost demolat cărămidă cu cărămidă, în perioada 2006 – 2008,  fără ca reprezentanții Primăriei Galați, care era proprietara imobilului monument istoric, să intervină. (Vezi galerie foto pusă la dispoziție de Direcția pentru Cultură Galați).

Asta în condițiile în care imobilul de pe Cuza 43 se afla doar la 150 de metri de sediul primăriei. La poziția 36 a listei cu imobile ce trebuie demolate apar clădirile de pe Domnească nr. 52 și nr. 52 A. Aici este vorba de imobilul de patrimoniu de lângă structura de beton de lângă prefectură, Casa Serfiotti, monument istoric care tocmai a fost consolidat și restaurat. Cum se poate să nu fi văzut funcționarii primăriei că de peste un an se fac lucrări de reabilitare a acestui imobil care este la o sută de metri de primărie. Și cum să nu fi perceput că cel de al doilea imobil de la acea adresă, clădirea care se afla în spatele Casei Serfiotti a fost demolată cu scandal în urmă câțiva ani, când erau reîncepute lucrările la centrul de afaceri de lângă prefectură. Pe lista imobilelor care trebuie demolate este și Arieșului nr. 6, corpul B, pe unde își aveau sediile Forumul German și asociația Pro Basarabia și Bucovina. Arieșului nr 6, corpul A nu va fi demolat, pentru că a avut o soartă mai bună. A fost consolidat, reparat și repartizat de fostul primar Dumitru Nicolae unui fost revoluționar, care, deloc întâmplător, era chiar Eugen Stoleru, consilierul primarului Dumitru Nicolae.

E loc de concesionări de terenuri în zone centrale

O veste bună pentru amatorii de imobiliare. Lista caselor care trebuie demolate ne indică foarte multe adrese la care în urma demolărilor vor apare terenuri virane: pe str. Cuza (la numerele 40, 49, 54, 56 și 70), pe str. Tecuci (nr 39, 42, 66, 68, 76 și 101) și pe str Traian (nr 110, 114,  123-125, 129, 143, 210, 222 și 387). Nu-i greu de ghicit că unele dintre aceste terenuri, în special cele de pe Cuza, vor fi vânate de concesionarii cu „gulere albe”.

Iată lista imobilelor propuse pentru a fi demolate:

 

Propuneri demolare

 

Nr. crt. Adresa An proiect Risc seismic Situatie locativa Observatii
           
1 Str. Tecuci nr. 68 1999 1 Corp A+B
2 Str.Traian nr.123-125 1999 1  
3 Str.N.Alexandrescu nr.81-83 2001 1 (ET)-2001 I
4 Str.Democratiei nr.84 2000 1  
5 Str.I.L.Caragiale nr.41 2000 1  
6 Str.Zanelor nr.13 1999 1  
7 Str. Mihai Bravu nr. 3 – Arena de box  
8 Str. Tecuci nr. 39 1  
9 Str. Cernat nr. 83 1 Revendicat – nesolutionat
10 Str. Movilei nr.83 1  
11 Str. Ghecet nr. 22 1  
12 Str. Dr. Carnabel nr. 19 1  
13 Str. Plugului nr. 2 – corp 3 1  
14 Stiintei nr. 22 1  
15 Str. Eroilor nr. 1 1 – Demolat
16 Str. N. Balcescu nr. 5 1 – Demolat partial
17 Str. Morilor, nr. 5 1  
18 Str. Razboieni nr. 16 – parter 1  
19 Str. Traian nr. 143 – parter 1  
20 Str. Tauni nr. 19 1  
21 Str. Crizantemelor nr. 115 1  
22 Str. Sindicatelor nr. 6 1  
23 Str. N. Alexandrescu nr. 51 1 Revendicata
24 Str. Romana nr. 51 1 – garaj
25 Str. Traian nr. 110 1  
26 Str. Gradina Veche nr. 2 1 – etaj
27 Str. Razboieni nr. 64 1  
28 Str. Tecuci nr. 101 1  
29 Str. Muzicii nr. 51 1  
30 Str.Cuza nr. 49 1 (corp median)
31 Str. Traian, nr. 114 1
  1. 7024/2003
32 Str. Florilor nr. 44 2  
33 Str.I.L.Caragiale nr.35 2001 1  
34 Str.Dogariei nr.33 2001 1  
35 Str.Tecuci nr.66 1999 1 Corp A + Corp B
36 Str. Domneasca nr. 52,52A 1  
37 Str. Muzicii nr. 48 1 -corp 2
38 Str. Al. I. Cuza nr. 70 1 – Corp B
39 Str. Ariesului nr. 6 1 – Corp B
40 Str. Movilei nr. 60 1 – Corp B
41 Str. Florilor nr. 46 1  
42 Str. C. Columb nr. 49 1  
43 Str. Morilor nr. 43 1  
44 Str.Logofat Tautu nr.6 1999 1  
45 Str.Cuza Voda nr.23 2001 1  
46 Str.Domneasca nr.24 1  
47 Str.Dogariei nr.70 2000 1  
48 Str.Brailei nr.11 2001 1 – Demolat
49 Str.N.Alexandescu nr.57 2001 1  
50 Str.Muzicii nr.9 2001 1  
51 Str. Salistei nr. 8 2001 1  
52 Str.Dogariei nr.41 2000 1  
53 Str.Cuza Voda nr.56 2000 1 Corp A + Corp B
54 Str. Sf. Spiridon nr. 2 1  
55 Str.Al.I.Cuza nr.54 2001 1 restituit PV 372299/16.08.2005
56 Str.Cuza-Voda nr.40 1 Nu este revendicat
57 Str.Cerealelor nr.10 1  
58 Str.Tecuci nr.76 2001 1 Corp NV
59 Str.Muzicii nr.15 2001 1 Corp I + III + IV
60 Str.Traian nr.210 2001 1  
61 Str.Traian nr.387 2001 1  
62 Str.Dogariei nr.88 2000 1  
63 Str.Traian nr.129 2000 1  
64 Str.N.Balcescu nr.17 2000 1  
65 Str.Tecuci nr.42 2000 1  
66 Str.Leului nr.1 2000 1 – Revendicat – Corp A, B, C
67 Str.Dr.Carnabel nr.31-33 1999 1  
68 Str.Razboieni nr.5 2000 1  
69 Str.M.Eminescu nr.73 1999 1  
70 Str.Cuza Voda nr.43 2000 1  
71 Str.Traian nr.222 2000 1 Revendicat

 

 

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*