Taina mărţişorului

MartisorMărţişorul reprezintă funia zilelor, săptămânilor şi lunilor adunate într-un şnur bicolor, ce simbolizează iarna şi vara, confecţionat, primit şi purtat de 1 martie. El joacă un rol important în victoria noului anotimp călduros asupra celui rece, surclasat însă de rolul torsadei, cele două fire împletite. Femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe toată perioada lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.

Mărţişorul apare nu doar în tradiţia românilor, ci şi la bulgari, cunoscut sub numele de Marteniţa, în Macedonia şi în Albania. Originile acestei sărbători nu sunt tocmai cunoscute, însă varianta cea mai acceptată este aceea că sărbătoarea Mărţişorului a apărut din timpul Imperiului Roman, când, în prima zi a primăverii, în luna lui Marte, era sărbătorit Anul Nou. Marte nu era doar zeul războiului, ci şi zeul vegetaţiei şi al fertilităţii. Anul Nou este marcat pe 1 ianuarie de relativ puţin timp, el fiind sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Astăzi, dualitatea şnurului este caracterizată de culorile alb şi roşu, însă culorile iniţiale erau albul şi negrul. Ele reprezentau împletirea luminii cu întunericul, a unirii pământului cu cerul, a iernii cu verii. Cele mai vechi mărţişoare erau făcute din lână albă şi neagră, albul fiind simbolul purităţii, iar negrul fiind suma tuturor culorilor, doar albul fiind valorizat pozitiv, exprimând foarte bine moartea şi renaşterea. Negrul din torsadă a fost înlocuit cu roşu undeva prin secolele XVIII-XIX.

Atestări  şi legende ale mărţişorului

Cercetări arheologice realizate în Mehedinţi, la Schela-Cladovei, au scos la lumină amulete asemănătoare cu mărţişorul, formate din pietricele vopsite în alb şi roşu, care datează de acum aproximativ 8000 de ani. De asemenea, în teritoriul de la nordul Dunării, în cultura Gumelniţa, s-a descoperit o construcţie de cult rectangulară, cu pereţii pictaţi în alb şi roşu.

Pe vremea geto-dacilor, cele două culori rămăseseră sacre, albul fiind atribuit zeului Zamolxis, iar roşul – surorii sale. Faptul că aceste culori aparţineau domeniului magic este demonstrat de descoperirea unui mormânt, în judeţul Teleorman, în care se aflau osemintele unui tânăr get. Baza mormântului era lipită cu lut, iar o suprafaţă patrulateră a fost colorată în alb şi roşu. În acelaşi mormânt, erau figurate patru triunghiuri cu vârfurile unite într-un pătrat; două triunghiuri albe, două roşii.

Legendele spun că, încă din timpuri străvechi, oamenii din teritoriul nord-dunărean se închinau la o zână minunată, Soarele şi la un voinic – Luna. Roşul era simbolul Soarelui, iar albul, al Lunii. Faptul că cele două culori erau sacre este dovedit de descoperirile arheologice şi de tradiţia care s-a menţinut vie pe parcursul miilor de ani. 

„Mărţişorul apropie soarele, îţi oferă veselie, iubire şi cinste” (G.Coşbuc)

Folcloriştii presupun că mărţişorul se compunea dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă bicoloră, purtat de fetele adolescente primele în 12 zile ale lunii martie, pentru ca apoi să prindă mărţişorul în păr până la sosirea cocorilor. Odată cu acest moment, ele legau aţa de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caş, aceste obiceiuri asigurând un an şi un rod productiv. În localităţile transilvănene se crede că mărţişoarele alungă duhurile rele, motiv pentru care oamenii leagă mărţişoarele la ferestre, la uşi şi la coarnele animalelor din curte.

În Banat, fetele oferă mărţişoare băieţilor, iar în Bihor se crede că, dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai sănătoşi şi mai frumoşi.

Şi vechea denumire a Mărţişorului, Martinus, se traduce prin favorabil, prin bun şi frumos, iar ca sărbătoare populară pur românească marchează venirea primăverii, mărţişorul fiind oferit în semn de apreciere şi iubire.

Primăvară frumoasă!!!

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*